Următoarele PATRU zodii primesc mesaje de avertizare de la astre. "Resimți un sentiment clar de epuizare!"

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Iată care sunt previziunile pentru următoarele PATRU zodii!

Luna Plină din Vărsător de pe 1 august va produce tensiuni serioase celor cu marcaj fix în astrogramele natale.

Deci, discutăm despre Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Cum Soarele și Luna vor fi în careu de semn cu Jupiter și Uranus, este posibil ca aceștia să facă tot felul de conexiuni bizare, excentrice pe moment, dar cu sens pentru viitorul apropiat. În plus, apare nevoia de eliberare și detașare. Sau dezlipire de obiceiuri, stări, tipare mentale.

Taur/Ascendent în Taur

Luna Plină care se va petrece azi, la voi activează axa 4-10. Iar acest lucru o să te provoace foarte mult din punct de vedere profesional. De asemenea, nici pe planul familial lucrurile nu sunt mai simple. De fiecare dată când apare o Lună Plină pe această axă, este un moment în care te vezi nevoit să împaci și capra și varza. 

Cu alte cuvinte, te vezi nevoit să performezi și la serviciu, și acasă. Dar lucrurile nu sunt ușoare, pentru că oricum ai da-o sau orice ai face, tot vor apărea anumite crăpături în ambele părți.

Tu resimți un sentiment clar de epuizare. Pentru că știi că ai muncit și te-ai străduit, dar viața nu se întâmplă precum ți-ai dorit tu. 

De asemenea, Venus retrogradă în Casa a 4-a aduce și dispute cu familia. Pot să apară numeroase discuții, șicanări, atunci când te aștepți mai puțin. Mai mult, rudele îți pot spune niște lucruri care nu îți convin sau care hiar te dor. Sau tu reușești să rănești anumiți membrii ai familiei. Ești destul de stingherit în această săptămână. 

Însă, Venus retrogradă în Casa a 4-a ajută mult pe cei care vor să își decoreze un colțișor sau să se mute. Nu ezita să folosești această perioadă ca să întrebi, să cauți cei mai buni meșteri sau orice ai nevoie. 

Trigonul dintre Jupiter și Marte care se petrece odată cu Luna Plină din Vărsător este bun pentru cei care își doresc să fie romantici, pasionali sau creativi.

Leu/Ascendent în Leu

În primul rând, Luna Plină în Vărsător este în Casa a 7-a. Așa că vei fi provocat din punct de vedere relațional, apar multe situații atât pe plan personal, cât și profesional. Marte din Casa a 2-a în trigon cu Jupiter din Casa a 10-a spune că, din punct de vedere profesional, poate fi un moment favorabil să ceri o mărire, o renegociere. Sau să găsești și o altă resursă de a face bani.

Mai mult, Venus este retrogradă în Leu. Tot în semnul tău se află și Lilith, alături de Soare, până la 23 august. Se pot întâmpla două situații. O parte din voi va fi foarte exuberantă și dornică de viață, dar o parte dintre nativii Leu va fi destul de introvertită, timidă sau liniștită.

Unii Lei pot să atragă adevărate minuni în viața lor, în timp ce alții vor dori să se retragă puțin. Așa că, cei care au concedii și vor să se distreze, sunt îndemnați să o facă. Cei care au o perioadă mai liniștită, pot profita de ea în tihnă.

Citește continuarea pe: Astrosens.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel