Urme de canabis, descoperite într-o fostă secţie de poliţie. Unde s-a întâmplat

Canabis
Canabis

Rămăşiţele unei ferme de canabis în care au fost cultivate peste 1.000 de plante au fost descoperite într-o veche secţie de poliţie din districtul metropolitan britanic Oldham, relatează joi Press Association. 

Descoperirea a fost făcută de poliţia din Manchester într-un fost sediu al poliţiei oraşului Failsworth, închis în urmă cu şase ani. Autorităţile suspectează că plantele cultivate în ferma uriaşă au fost îndepărtate miercuri dimineaţă, cu doar câteva ore înainte de sosirea poliţiştilor. Rădăcini, sol, ghivece goale şi surse de lumină erau tot ce au mai găsit poliţiştii în clădirea care a funcţionat anterior ca secţie de poliţie.

Clădirea a fost eliberată de poliţie în urmă cu şase ani după reducerea bugetului poliţiei şi nu a mai fost utilizată, se arată într-un mesaj publicat de poliţie pe Facebook.

La scurt timp a fost vândută la licitaţie. Ulterior, clădirea a fost deţinută de o persoană privată. A fost puţin ireal să vedem vechiul birou al inspectorului plin cu rădăcini şi ghivece goale, se menţionează în mesaj. Potrivit autorităţilor, la faţa locului au fost găsite obiecte care sugerează că persoanele care cultivau drogul inclus în categoria B în Marea Britanie dormeau în fostul sediu de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel