Mercur retrogradează în 14 ianuarie, iar efectele acestei prime retrogradări vor fi resimțite până în 10 martie 2022.
Mercur va retrograda, pentru prima oară în 2022, în 14 ianuarie, în Vărsător. Își va opri retrogradarea în 4 februarie 2022, în Capricorn, dar efectele se vor resimți până în 10 martie 2022.
Astrosens.ro a publicat un ghid cu privire la ce să faci și ce să nu faci în perioada de Mercur retrograd. Iată, pe scurt, ce prevede acest ghid:
Verifică totul de două ori
Va fi afectată tehnologia, așa că verifică, de două ori, tot ce ține de această zonă, pentru că vor apărea nereguli. Nu uita să-ți salvezi documentele, să verifici mail-urile, rețelele sociale, verifică ce ai scris, etc.
Gândeşte înainte să vorbeşti
Vor fi afectate aspectele de comunicare, așa că e important să te gândești înainte de a spune ceva ce poate fi interpretat greșit şi caută să te asiguri că ai înţeles bine ce vrea să spună celălalt, chiar dacă trebuie să pui întrebări suplimentare.
Fii precaut în relaţiile de prietenie
Vărsătorul şi Uranus guvernează casa a XI-a, respectiv casa prieteniei, iar retrogradarea lui Mercur poate avea efecte nefaste în cercul tău social, precum certuri, neînţelegeri. Fii mai empatic şi mai răbdător cu prietenii tăi, nu lăsa discuţiile pornite de la subiecte mărunte să escaladeze.
Mercur retrograd va fi mult timp prezent în anul 2022, așa că fii pregătit/ă pentru ce urmează.
Iată perioadele în care Mercur va retrograda în 2022:
14 ianuarie - 4 februarie 2022: Mercur va începe retrogradarea în Vărsător și o va termina în Capricorn.
10 mai - 3 iunie 2022: Retrogradarea va începe în Gemeni și se va finaliza în Taur.
10 septembrie - 2 octombrie 2022: Mercur își va începe mișcarea aparent retrogradă în Balanță și o va finaliza în semnul Fecioarei.
Pe 29 decembrie: Mercur începe a patra retrogradare în semnul Capricornului.
Și nu uita: Mercur retrograd, folosit adesea într-un sens negativ, este un eveniment astrologic menit să ne ajute, dar cu o condiție esențială: dacă înţelegem mesajul pe care vrea să ni-l transmită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu