Românii vor avea o mini-vacanță la finalul lunii noiembrie.
”Luna decembrie va fi destul de plăcută termic, cu temperaturi mai ridicate. Precipitațiile vor fi, în zonele mai joase de relief, sub formă de ploaie, lapoviță, nu este exclus să fie și ninsoare, dar mai rar, mai puțin, iar la munte, încet, încet, vor fi ninsori, dar la altitudini mai mari” a spus meteorologul ANM Meda Andrei, pentru DCNews.
Cu privire la prognoza meteo pentru mini-vacanța din 30 noiembrie - 1 decembrie, meteorologul a afirmat: ”Dacă ne uităm la anii anteriori, de cele mai multe ori, vremea a fost răcoroasă, cu nori joși, uneori chiar și ceață”. ”Sunt șanse mari să fie, la orele dimineții, ceață, nebulozitate joasă și vreme un pic mai răcoroasă. Este doar conform statisticii” spune Meda Andrei, precizând că mai aproape de mini-vacanță vom avea date exacte.
Vremea. Prognoza meteo 6 - 13 noiembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord- vestice și centrale, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Vremea. Prognoza meteo 13 - 20 noiembrie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane și în extremitatea de sud-est a țării.
Vremea. Prognoza meteo 20 - 27 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în extremitatea de sud-est a teritoriului.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Vremea. Prognoza meteo 27 noiembrie - 4 decembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sudice și sud-estice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu