Urmează vreme foarte rece în Capitală. Elena Mateescu anunţă temperaturi sub zero grade

Foto: pexels.com
Foto: pexels.com

Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, a spus cum va fi vremea în perioada următoare în zona Capitalei.

Elena Mateescu, directorul general al ANM, a venit cu cele mai noi informaţii despre cum va fi vremea în zona Capitalei şi nu numai în săptămâna ce urmează. 

"Pe parcursul întregii săptămâni, din 4 până în 11 noiembrie, vorbim de valori de temperaturi mai coborâte decât normalul datei din calendar şi un deficit de precipitaţii. În Capitală va fi o vreme foarte rece, cu o maximă de cel mult 10-11 grade Celsius şi chiar temperaturi negative la nivelul minimelor, spre minus unu, minus două grade Celsius în zona preorăşenească şi zero - două grade la celelalte staţii meteorologice din centrul Capitalei, iar, în depresiuni, cele mai scăzute temperaturi vor fi de minus şapte, minus opt grade, până la minus trei în partea de Sud-Est a ţării", a explicat Elena Mateescu într-o intervenţie la Antena 3. 

Întrebată dacă vor mai reveni, totuşi, în perioada următoare, temperaturi ridicate aşa cum s-au înregistrat astăzi, Elena Mateescu a spus: "Cel puţin actualizarea estimărilor pentru intervalul 4 noiembrie - 2 decembrie arată o probabilitate ridicată ca, după 11 noiembrie, mai degrabă să ne apropiem de normalul termic al datei din calendar, aceasta însemnând maxime de cel mult - aşa cum arată datele în acest moment - de până la 15-16 grade, dar nu excludem să mai avem zile cu vreme frumoasă în care să depăşim 15 grade Celsius".

Avertizări meteo ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis două avertizări meteo, după cum urmează: 

COD GALBEN


Intervalul : 02 noiembrie, ora 12 – 02 noiembrie, ora 20

Fenomene : intensificări ale vântului

În intervalul menționat, vântul se va intensifica în Moldova, nord-estul Munteniei, în nordul Dobrogei, sudul Banatului și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat de 70 km/h. În Carpații Orientali vor fi rafale de 70...90 km/h.

COD GALBEN

Intervalul : 02 noiembrie, ora 20 – 03 noiembrie, ora 08

În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze de 55...65 km/h și izolat de 70 km/h. În zona Carpaților de Curbură vor fi rafale de 70...90 km/h.

» Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea fenomenelor prognozate.

» Informările meteorologice se emit în cazul în care fenomenele meteorologice prognozate au potențial de a deveni temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă.

» Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel