Un urs de 400 de kilograme a fost observat în timp ce traversa drumul european 58, care leagă Moldova de Ardeal. S-a cerut o derogare pentru ca animalul să poată fi împușcat.
Un urs de aproximativ 400 de kg a fost observat la Pojorâta, marți seară, înainte de miezul nopții, în timp ce traversa drumul european 58, care leagă Moldova de Ardeal, scrie Monitorul de Suceava
Alarma a fost dată de un șofer care circula în zonă și care a sunat la 112. Polițiștii au venit la fața locului și au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei și într-un final au reușit să alunge sălbăticiunea în pădure.
În plus, s-a luat legătura cu ISU Suceava, care a emis un mesaj Ro-alert pe raza comunei Pojorâta. Astfel, s-a avertizat populația.
În urmă cu două săptămâni, același urs a mâncat cinci viței ai unui crescător de animale din Pojorâta. Paguba în acest caz se ridică la circa 10.000 de lei.
Reprezentanții Direcției Silvice Suceava spun că au luat legătură cu autoritățile centrale și au cerut o derogare pentru ca animalul să poată fi împușcat înainte de a provoca și alte pagube.
Vezi VIDEO pe Monitorul de Suceava.
Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein este acuzat de organizaţiile Agent Green din România şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România.
VEZI ȘI: Cât costă să împuşti un urs? Prețul poate ajunge până la 20.000 de euro
Reprezentanții Agent Green susțin că ursul uriaș Arthur a fost împușcat de prințul austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. Ei spun că prințul și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna.
Totuși, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că nu există dovezi ca ursul împușcat este același pentru care s-a emis ordin de derogare pentru că a coborât în localitate.
„Nu avem poză cu ursul care cobora în localitate. Acolo se vorbea de mai multe exemplare care creează probleme. S-a dat aprobare, s-a emis acel raport pentru un exemplar și a fost extras un exemplar. Căutăm acum dovada monitorizării și încercăm să identificăm ursul Arthur, ca să putem compara dovezile din dosar cu cele care se referă la ursul Arthur. (...) Există un proces verbal în acest sens. Nu există film sau poze. Din acele procee verbale de monitorizare se spunea că era în cursul serii”, a declarat ministrul mediului, Tanczos Barna, întrebat dacă există vreo dovadă că ursul împușcat e același exemplar cu cel care a cauzat pagube.
VEZI ȘI: Berceanu: Nu contează dimensiunea ursului, nici cine l-a împușcat, ci cum s-a făcut recoltarea
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început o anchetă penală „in rem” în cazul împușcării ursului Arthur, pentru abuz în serviciu. De asemenea, și Comisia Europeană analizează cazul ursului Arthur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News