Un alt urs, al treilea în acest an, a fost omorât miercuri pe A1, pe sensul Sebeş-Sibiu, a informat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, Robert Elekes.
Animalul a fost lovit la km 257, sensul Sebeş-Sibiu, mai întâi de un TIR, apoi a ricoşat într-un autoturism. Colegii mei au identificat de această dată şi locul pe unde a escaladat gardul şi urme pe taluzul drumului. În zonă este o pădure, dar bănuiala este că ar fi venit de la groapa de gunoi din apropiere. Ţin să precizez că la nici 50 de metri de locul incidentului există subtraversare (ecoduct) pentru animale, dar din păcate ursul a ales să nu treacă pe acolo, a precizat purtătorul de cuvânt al DRDP.
Elekes a spus că Secţia Autostrăzi Sibiu a derulat în ultima lună un program de reparare construcţie şi înlocuire de gard de protecţie pe toată lungimea sectorului de autostradă. S-au instalat deja 2000 metri de gard nou şi urmează alţi 2.000 metri, cu înălţimea de 1,5 metri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News