Urs prins într-un laţ, găsit în pădure. Intervenție jandarmi

Un urs a fost găsit, duminică dimineaţă, prins într-un laţ, în pădure, la circa doi-trei kilometri de satul Nistoreşti, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vrancea.

'În jurul orelor 08,00, la dispeceratul IJJ Vrancea, s-a primit un apel prin SNUAU 112, unde eram sesizaţi de faptul că, în pădurea de pe raza localităţii Nistoreşti, se afla un urs prins într-un laţ. La faţa locului s-au deplasat jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lepşa, poliţişti din cadrul Secţiei Tulnici, reprezentanţi ai Fondului de Vânătoare şi ai Primăriei Nistoreşti.

În jurul orelor 10,00, ursul a fost localizat în pădure, la aproximativ 2-3 km de satul Nistoreşti. Acesta este prins într-un laţ', se arată în comunicatul IJJ Vrancea.

Potrivit sursei citate, au fost luate măsuri de delimitare a perimetrului şi interzicere a accesului persoanelor neautorizate în zonă, cu scopul de a facilita intervenţia personalului specializat pentru eliberarea ursului şi redarea acestuia mediului natural.

Vezi și: Tânăr, prins cu trei kilograme de canabis. DIICOT: Firmă de curierat, folosită



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel