Un mesaj Ro-alert a fost transmis, duminică seara, pentru a se semnala prezenţa unui urs în scara unui bloc din municipiul Făgăraş, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
În zona respectivă, de pe strada Plopului, au fost trimise un echipaj SMURD şi unul de jandarmi, a precizat sursa citată.
Conform acesteia, mesajul a fost transmis la ora 21,17.
Este al doilea caz în ultimele trei zile, când se emite mesaj Ro-Alert pentru a se semnala prezenţa unui urs într-o zonă locuită din municipiul Făgăraş. Vineri seara, în jurul orei 20, 00, s-a semnalat, de asemenea, prezenţa unui exemplar pe strada Salcâmului, acesta nefiind găsit de echipajul de jandarmi direcţionat la faţa locului, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News