Ursul brun, protejat dar și vânat. Cea mai mare populație din Europa se află în România

Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

În Europa sunt aproximativ 18.000 de exemplare de urs brun.

Protejaţi, aceşti mari prădători figurează pe "Lista roşie" a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). O directivă europeană din 1992 a încurajat reproducerea urşilor.

Europa Centrală, interzicerea vânătorii, disputată.

Pădurile din Carpaţi sunt regatul urşilor. Dacă Polonia găzduieşte doar 110 exemplare, conform Fondului Mondial pentru Natură (WWF), în România se află cea mai mare populaţie din Europa (cu excepţia Rusiei), în jur de 8.000 de exemplare, potrivit guvernului. Anul acesta, au fost majorate cotele de vânătoare şi a fost depus un proiect de lege pentru reintroducerea "vânătorii comerciale". Până în prezent, sacrificarea este asigurată de vânători autorizaţi. Vânătoarea sportivă, care a atras pasionaţi din întreaga lume, este interzisă din 2016.

În Slovacia, populaţia de urs brun, care a scăzut la 30 de indivizi în anii 1920, depăşeşte în prezent 2.700 de exemplare, potrivit Agenţiei naţionale pentru silvicultură. Interdicţia vânătorii a fost dezbătută de la atacul fatal din 2021 asupra unui excursionist.

În Europa de Nord, cote de vânătoare.

Ursul brun aproape că a dispărut la începutul secolului trecut în Scandinavia - a fost ucis pentru carnea sa şi pentru protejarea recoltelor şi a animalelor domestice. În anii 1980, măsurile de protecţie şi cotele au contribuit la refacerea populaţiei de urs bun din regiune.

Suedia numără în prezent 2.500 de urşi bruni sălbatici. Braconajul rămâne frecvent în apropierea fermelor. O cotă de vânătoare - de la care sunt exceptate femelele cu pui - a fost stabilită în 2023 la 649 de urşi.

În Finlanda, ţară în care ursul este una dintre emblemele naţionale, trăiesc aproximativ 2.000 de exemplare.

În Norvegia, populaţia de urşi bruni este estimată la cel puţin 175 de exemplare, iar pentru 2023 a fost stabilită o cotă de 20 de urşi vânaţi.

În Estonia, ţară situată în apropiere, au fost recenzaţi peste 900 de urşi bruni, iar aproximativ 10% dintre aceştia pot fi vânaţi în fiecare an.

În Balcani, reglementare fericită.

Slovenia a reuşit în ultimul secol să salveze şi să îşi salveze populaţia de urşi bruni care a prosperat, numărând în prezent o mie de exemplare. Un atu turistic, ursul convieţuieşte aproape fără probleme cu omul în acest teritoriu restrâns. Cotele pentru "prelevare" sunt stabilite în fiecare an (inclusiv capturi, decese accidentale, sacrificare controlată şi altele).

În Croaţia, populaţia de urşi bruni este estimată la aproximativ o mie de exemplare, în principal în masivul Dinara, aceste animale aventurându-se în mod regulat în apropierea caselor şi stupilor. În fiecare an este autorizată vânătoarea a o sută de urşi.

Franţa şi Spania, populaţii fragile.

Pentru a evita dispariţia lor, un program de reintroducere a ursului brun din Slovenia a fost iniţiat în Pirinei în anii 1990. În 2022, în acea regiune trăiau 76 de urşi, conform Biroului francez pentru biodiversitate (OFB).

De ambele părţi ale frontierei, dar mai ales în Franţa, prezenţa urşilor este criticată, în special de crescătorii de ovine. În 2022, OFB a înregistrat 331 de atacuri ale urşilor asupra oilor. În 2020 şi 2021, patru urşi au fost ucişi în mod ilegal - unul otrăvit, trei împuşcaţi.

Spania găzduieşte, de asemenea, aproximativ 370 de urşi bruni în Munţii Cantabrici, de-a lungul Golfului Biscaya. Acest animal şi-a recucerit treptat teritoriul. Măsurile de mediu, impactul turistic şi campaniile de informare i-au îmbunătăţit imaginea. Uneori, aceste animale se aventurează în livezile de la marginea oraşelor.

În Italia, conservare sub tensiune.

Italia numără aproximativ 200 de urşi, în special datorită reintroducerii unor exemplare din Slovenia. Ei trăiesc în principal în regiunile Trentino (nord), Friuli-Venezia Giulia (nord-est) şi Munţii Apenini (centru).

Moartea, în aprilie, a unui alergător în vârstă de 26 de ani, ucis de un urs - a cărui soartă este cântărită în prezent în instanţă - a stârnit o dezbatere aprinsă între apărătorii drepturilor animalelor şi susţinătorii unei reduceri a populaţiei de urşi sau chiar a eliminării acestora din Italia.

În plus, şapte urşi au fost găsiţi morţi începând din ianuarie în Trentino, în circumstanţe neelucidate, însă de origine probabil criminală, potrivit apărătorilor acestor animale, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel