Ursula von der Leyen: Am mulţumit României pentru solidaritatea cu Republica Moldova în criza energetică

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulţumit miercuri premierului Nicolae Ciucă pentru solidaritatea României cu Republica Moldova în criza energetică.

 

"Am discutat despre eforturile României de integrare în Spaţiul Schengen, pe care Comisia Europeană le susţine integral. Am mulţumit României pentru solidaritatea ei cu Republica Moldova în criza energetică. Aceasta este calea europeană", a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.

Prim-ministrul Ciucă a avut, miercuri, la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene cu care a discutat despre aderarea României la Spaţiul Schengen, stadiul îndeplinirii recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi al implementării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

De asemenea, au fost abordate temele legate de răspunsul Uniunii Europene la războiul Rusiei în Ucraina, precum şi de Republica Moldova.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă se află miercuri şi joi într-o vizită de lucru la Bruxelles.

Şedinţa guvernului R. Moldova a început pe întuneric pentru a se economisi curent

Guvernul premierului Natalia Gavriliţă s-a reunit miercuri după-amiază, pe întuneric, pentru a face economie de energie electrică în faţa unui deficit care afectează Republica Moldova din cauza bombardamentelor ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina, potrivit presei locale, între care NewsMaker şi Noi.md.

La începutul şedinţei, şefa executivului moldovean a permis pentru scurt timp aprinderea luminii pentru ca presa să poată face fotografii de protocol, dar ulterior miniştrii au continuat şedinţa pe întuneric, potrivit portalului Noi.md. Natalia Gavriliţă a asigurat că guvernul său, în frunte cu viceprim-ministrul Andrei Spînu, face tot posibilul să rezolve situaţia cu privire la criza energetică.

'Avem elaborate diferite scenarii. (...) Da, ieşim la resurse alternative. Procurăm electricitate din România. Dar avem nevoie de cantităţi adiţionale, care pe piaţă sunt mult mai scumpe decât ceea ce am avut până acum. Facem îndemnul să continuăm să economisim, să reducem consumul', a invitat şefa executivului moldovean, citată de publicaţia locală NewsMaker. La rândul său, Andrei Spînu, totodată ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale, a spus că riscul de deconectări masive de la curentul electric există în continuare.

'Se observă că măsurile luate începând cu săptămâna trecută, dar în mod special începând cu ziua de luni, dau rezultate. Se simte o diminuare lentă a consumului în mod special în orele de vârf, dar din câte vedeţi nu este suficient. În continuare avem acel deficit de 7 la sută', a remarcat el.

La 10 octombrie, Ucraina a anunţat că sistează exportul de energie electrică, inclusiv pentru Republica Moldova din cauza atacurilor ruseşti cu drone şi rachete care au afectat infrastructura energetică a ţării.

La 11 octombrie, vicepremierul Andrei Spînu a declarat că Republica Moldova va primi integral energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), începând din aceeaşi zi. Recent, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au anunţat că centrala de la Cuciurgan va limita exportul de energie electrică pentru partea dreaptă a Nistrului.

Astfel, în loc de 70%, Chişinăul va primi doar 27%. Începând cu 24 octombrie, Republica Moldova va avea un deficit de energie electrică, a anunţat Andrei Spînu. Preşedinţia de la Chişinău a transmis marţi că a dispus ca guvernul să elaboreze măsuri de economisire, obligatorii pentru toate instituţiile publice. Tot marţi, Tiraspolul a anunţat că o situaţie de avarie s-a produs la unul dintre blocurile energetice de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, acesta devenind nefuncţional.

În consecinţă, Republica Moldova a majorat volumul de achiziţionare de avarie din România, notează NewsMaker.md, indicând că preţurile energiei importate variază între 190 de euro şi 348 de euro pentru un MWh, în condiţiile în care Centrala termoelectrică de la Cuciurgan este de 66 de euro pentru un MWh, potrivit sursei citate. Astfel, autorităţile moldovene au îndemnat din nou populaţia să economisească.

Chişinăul a anunţat miercuri că doreşte o discuţie cu reprezentanţii Tiraspolului cu privire la gestionarea crizei energetice. Biroul politici de reintegrare din cadrul guvernului moldovean a menţionat că la reuniune sunt invitaţi şi reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în formatul de negocieri '5+2' privind reglementarea conflictului transnistrean (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina, OSCE plus SUA şi UE, ca observatori).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel