Noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia asupra singularizării statelor UE din estul Europei, chiar dacă braţul executiv al Uniunii, pe care politiciana germană îl va conduce în curând, a promis să pună presiune asupra statelor membre în cazul nerespectării statului de drept, transmite vineri dpa.
'În statele central şi est-europene, mulţi au sentimentul că nu sunt pe deplin acceptaţi', a declarat von der Leyen, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului german Sueddeutsche Zeitung. Von der Leyen a mai afirmat că se va recurge la sancţiuni financiare în cazul statelor membre doar în 'absolut ultimă instanţă'. 'Cu toţii trebuie să învăţăm că deşi un stat de drept consolidat este scopul nostru, nimeni nu este perfect', a adăugat noul şef al executivului european.
Von der Leyen a sugerat, de asemenea, că va oferi Italiei concesii atunci când vine vorba de bugetul său foarte îndatorat. Regulile bugetare ale UE au la bază motive întemeiate, 'dar există şi multă flexibilitate' care poate fi folosită mai bine pentru a permite investiţii care să stimuleze creşterea economică, a spus ea.
Într-un alt interviu, von der Leyen a promis o abordare dură în relaţia cu Rusia. Ea a declarat pentru cotidianului german Die Welt că Moscova 'nu scuză slăbiciunea' şi că sancţiunile ar trebui menţinute. Pe de altă parte, s-a angajat să ofere Rusiei o nouă rundă de dialog. Fostul ministru german al apărării a fost ales la limită şef al executivului UE la începutul acestei săptămâni de către Parlamentul European şi va preluat funcţia de la Jean-Claude Juncker pe 1 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu