Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piaţa berii, a investit anul trecut 7 milioane de eur în retehnologizarea celor trei fabrici pe care le deţine, în Timişoara, Buzău şi Braşov.
Anul 2016 a fost practic ultimul an în care Ursus Breweries a activat sub umbrela gigantului SAB Miller, compania fiind achiziţonată recent de către grupul japonez Asahi.
Ursus Breweries a terminat anul 2015 (ultimele date disponibile) cu o cifră de afaceri de 1,58 mld. lei (355 mil. euro) şi un profit de 44 mil. lei (circa 10 mil. euro). Compania avea în 2015 peste 1.400 de salariaţi, potrivit datelor de pe mfinante.ro.
Conform datelor furnizate anterior de companie, fiecare a treia bere din România este produsă şi vândută de Ursus Breweries. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timişoreana, Ciucaş, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell şi St Stefanus. Compania concurează pe piaţa locală a berii, unde consumul este circa 80 de litri per capita anual, cu companii precum Heineken, URBB sau Bergenbier, scrie Ziarul Financiar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu