Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii au proiectat în urmă cu 56 de ani o farfurie zburătoare care ar fi trebuit să atingă viteze supersonice și să se înalțe la 30.000.
Arhivele Naţionale americane au făcut publice, luna trecută, diagrame şi schiţe detaliate despre Proiectul 1794 pentru construcţia unei farfurii zburătoare care să patruleze cerurile.Într-o notiţă din 1956, apare scris că vehiculul urma să atingă viteze maxime între "mach 3 şi mach 4, la o altitudine de peste 30.000m".
Inginerii care lucrau la proiect au ajuns atât de departe, încât începuseră să lucreze la designul prototipului. Dacă ar fi avut succes, farfuria zburătoare ar fi făcut o călătorie de la New York la Miami în doar 24 de minute.
Proiectul a fost, însă, anulat în 1960, cel puțin așa susțin autoritățile. El ar fi fost prea scump de realizat, circa 26 de milioane de dolari în banii din zilele noastre, pentru un proiect care nu se ştia dacă va funcţiona.
Potrivit wired.com, ei nu au reuşit să ajungă nici pe aproape de cei 30.000 de metri altitudine. Abia au reuşit să ridice farfuria la 1,5m altitudine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu