Multiplul campion olimpic şi mondial la sprint, jamaicanul Usain Bolt, retras din activitate în vara anului trecut, a anunţat că va efectua un test alături de echipa Borussia Dortmund, confirmând astfel dorinţa de a deveni fotbalist după renunţarea la atletism, informează AFP.
"Vom efectua un test în martie, la Dortmund, pentru a şti ce am de făcut cu această carieră (de fotbalist). Dacă vor spune că sunt bun şi că trebuie să mă antrenez, o voi face", a afirmat Bolt într-un interviu exclusiv publicat duminică de Sunday Express. De menţionat că atletul jamaican şi clubul german împart acelaşi sponsor.
"Acest lucru mă face nervos. În mod normal, nu sunt nervos, însă acum este diferit, deoarece este vorba de fotbal. Am nevoie de timp pentru a mă adapta, însă după ce voi disputa câteva meciuri, mă voi obişnui", a adăugat dublul recordman mondial, la 100 m şi 200 m.
"Unul dintre cele mai mari visuri ale mele este să semnez cu Manchester United. Dacă Dortmund spune că sunt suficient de bun, voi merge mai departe şi mă voi antrena foarte dur", a asigurat celebrul sportiv.
"Am discutat cu Alex Ferguson şi i-am cerut să îmi pună o vorbă bună. El mi-a spus că dacă voi fi în formă şi pregătit, va vedea ce va putea face pentru mine", a adăugat Usain Bolt, adăugând că a discutat şi cu prietenul său Paul Pogba, mijlocaşul lui Manchester United.
Campionul jamaican a acordat acest interviu publicaţiei engleze în cursul zilei de vineri, când a asistat la un turneu de poker în Bahamas, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News