USL a condus România 20 de ani. Modelul, pregătit pentru 2016
În 1992, FDSN-ul lui Ion Iliescu a avut nevoie de încă trei partide satelit pentru a strânge de-o majoritate parlamentară. În 1996, CDR, o alianță de partide și asociații civice, în esență de Dreapta, a fost nevoită să se asocieze cu PD-ul lui Petre Roman, membru al familiei socialiste europene. Momentul 2000, total atipic, nu e decât excepția care confirmă regula. În 2004, PNL se aliază cu același partid socialist, condus însă de Traian Băsescu, ca să pună președintele și să forțeze preluarea guvernării. Prin dislocarea PUR, de dreapta, cu care PSD-ul stângist câștigase majoritatea parlamentară .
USL, ultra-victorioasă în 2012, este o altă confirmare a modelului transideologic. Când există un pretext pentru ”combinarea” electoratelor aflate la polii opuși ai axei centrale, succesul e garantat. Iliescu, Năstase și, apoi, Băsescu au furnizat destule motive coalițiilor anti.
Două USL mai mici, după divorțul PSD-PNL
Coagularea Dreptei în noul PNL ar fi putut să schimbe regulile jocului. Să ne îndrepte spre un sistem cu două partide mari, reprezentând cele două curente politice majore, una sau două formațiuni ”pată de culoare” și, evident, UDMR.
Până în prezent, însă, cele două partide mari nu au ieșit din zodia USL. Nu că n-ar vrea, dar nu pot altfel: Ponta este obligat la o asociere cu liberalii lui Tăriceanu, iar Gorghiu-Blaga au nevoie de voturile PSRo, dacă vor să debarce guvernul, în primăvara viitoare. În locul unui USL mare, menit să guverneze până în 2016, avem două USL-uri mai mici, de-o parte și de alta a baricadei.
Mega-traseism, cu partidele, nu cu parlamentarul
Ce defecte ar avea modelul ”transideologic”, acest mega-traseism politic, practicat nu de un politician, sau altul, ci de două-trei partide odată? În primul rând, se diluează răspunderea. Principala grijă a PD sau PNȚCD, în guvernarea CDR, nu era să guverneze bine, ci să dea vina pe celălalt pentru ceea ce mergea rău. Topit în noul PNL, vechiul PDL nu mai răspunde politic pentru jaful de la ANRP, de exemplu. Cel mai bine iese UDMR-grupa zero, care poate fi transfuzată oricărui premier care mai are nevoie de ceva sânge să-și urce hemoglobina la 51%.
Un alt efect poate fi confuzarea alegătorilor. Cine ale cui interese reprezintă, ce tip de politici adoptă, cât de predictibile sunt acestea, cum vor fi evaluate, la final... Fie că se votează cu burta, pentru mici și bere, fie cu inima, pentru că liderul locomotivă este un actor politic mai talentat decât celălalt, cert este că rațiunea intervine tot mai puțin în procesul electoral.
Partidele, fidele modelului clasic
Ca să fim cinstiți, s-au cam estompat diferențele între Stânga și Dreapta. Pe de o parte, baza electorală a Dreptei se reduce pe zi ce trece: evoluția socio-economică a decimat clasa mijlocie și a accentuat polarizarea socială. Pe de alta, Stânga a rămas fără mijloace de intervenție din cauza globalizării: dacă încearcă redistribuirea resurselor, capitalul fuge, șomajul crește, PIB-ul este afectat etc.
Vorbim de contextul european, nu doar de situația din România. Mai trebuie luate în calcul ascensiunea extremiștilor, mișcările civice contesatatare, perfect adaptate ecosistemului Facebook, iar în România campania anti-corupție, care poate schimba din temelie clasa politică.
În aceste condiți, nu e de mirare că partidele rămân fidele modelului clasic. Dinozaurii s-au strâns în două grupuri, pregătite să lupte pentru teritoriu, anul viitor. Între timp, se uită pe cer: luminițele alea or fi Perseidele, sau vine meteoritul?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
