La Parlament, USL a depus modificarea legii referendumului care simplifică demiterea președintelui. Potrivit modificărilor, demiterea președintelui este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat la referendum, este textul modificării aduse legii actuale de senatorul PSD Georgică Severin și deputatul PNL Cornel Pieptea.
Propunerea inițiativă a celor doi parlamentari USL a fost depusă luni în Parlament.Cu numai o lună în urmă, pe 9 aprilie, Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Plenul Camerei Deputaților aprobase, anterior, cu 165 de voturi “pentru”, un vot “contra” și o abținere, reexaminarea Legii privind organizarea și desfășurarea referendumului, stabilind ca demiterea preşedintelui României să fie aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu