USL dorește o campanie de strângere a 5,2 milioane de semnături pentru suspendarea lui Băsescu

Victor Ponta, a declarat, marţi, că USL doreşte să demareze o campanie de strângere a 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009. Potrivit unor surse din PSD, la campania de strângere a semnăturilor, vor participa circa 50. 000 de voluntari

Ponta a spus că pentru USL "un obiectiv mai ambiţios" decât voturile din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este obţinerea de semnături de la populaţie.

Preşedintele PSD a spus că, ţinând cont de realitatea politică din Parlament, USL doreşte mai mult să obţină, în 2012, peste cinci milioane de semnături de susţinere publică a suspendării lui Traian Băsescu, chiar dacă aceste semnături nu au importanţă în demersul parlamentar.

"Suportul popular, şi vrem să obţinem tot atâtea semnături câte voturi a luat Băsescu în 2009, este mult mai important pentru noi decât şmecheriile şi trădările din Parlament pe care se bazează acum Traian Băsescu. Le mai dă la UDMR o funcţie ca să nu voteze suspendarea, îi mai dă lui Blaga o maşină şi un birou ca să nu mai fie supărat", a spus el.

De asemenea, surse din PSD au declarat pentru dcnews.ro că în cadrul campaniei de strîngere a semnăturilor vor fi angrenați circa 50. 000 de voluntari

Ponta a afirmat că a primit de la Călin Popescu Tăriceanu un draft al cererii pe care USL vrea să o înainteze Parlamentului pentru suspendarea preşedintelui, din care rezultă că Traian Băsescu se substituie tuturor puterilor statului.

"Traian Băsescu vorbeşte la Bruxelles în numele Guvernului, cere Parlamentului să nu mai legifereze, se duce la Curtea Constituţională şi la CSM pentru a le spune cum să judece. Ceauşescu era parcă un pic mai reţinut, nu le spunea direct celor din Marea Adunare Naţională ce să facă. Avea şi el un Boc, nu mai ştiu cine era, Dăscălescu sau Bobu", a spus Ponta.

Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui.

"Orice vot din Parlament va fi cumpărat, le mai dă o funcţie UDMR, îi mai dă ceva lui Blaga", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel