USL nu face jocul lui Băsescu. Mitingul de la Iași, amânat cu o zi

Mitingul USL care urma să se desfășoare, sâmbătă, 21 iulie, în Piața Unirii din Iași, simultan cu cel al PDL de la Palatul Culturii, a fost amânat pentru ziua următoare, pentru a ”nu-i mai crea preşedintelui suspendat Traian Băsescu posibilitatea de a instiga la violenţă”, a anunțat, marți, pentru NewsIn, primarul municipiului, vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita.

Decizia a fost luată pentru a se evita, astfel,  o situaţie tensionată, a explicat edilul municipiului Iași, care a criticat declarațiile din ultimele două zile ale președintelui suspendat Traian Băsescu.

"Mutăm mitingul pe 22 iulie, la ora 10.00, în Piaţa Unirii. Sperăm ca astfel să nu mai fie o situaţie de risc şi, de ce nu, nu-i mai creăm preşedintelui suspendat Traian Băsescu posibilitatea de a instiga la violenţă (...) Afirmaţiile lui Traian Băsescu se pare că nu sunt de demnitatea unui preşedinte. Este o atitudine golănească şi suburbană, iar declaraţiile sunt iresponsabile. M-am gândit dacă nu cumva a vrut să instige la violenţă", a afirmat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, completând, ulterior, că declaraţiile din ultimele două zile ale lui Traian Băsescu au dus la "o situaţie tensionată cu potenţial conflictual, generatoare de incidente".

"Decizia de amânare a mitingului USL este semnalul că noi dorim un alt tip de politică, dorim o ţară normală. Este un semnal de înţelepciune şi normalitate", a adăugat Nichita.

Primarul Iaşiului a precizat că cererea USL pentru mitingul din 21 iulie a fost depusă în data de 6 iulie, cu trei zile înainte ca o solicitare asemănătoare să vină din partea PDL. Solicitarea USL viza organizarea de manifestări politice în zilele de 21 şi 22 iulie, în Piaţa Unirii. În data de 9 iulie, PDL a solicitat aceeaşi locaţie de la Primărie pentru data de 21 iulie, pentru organizarea unui miting politic.

Mitingul PDL se va desfăşura în 21 iulie la Palatul Culturii, în intervalul orar 11.00 - 14.00, iar cel al USL în Piaţa Unirii pe 22 iulie, între orele 10.00 - 14.00, ambele organizaţii politice mizând pe prezenţa câtova zeci de mii de participanţi.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, luni, că va participa la mitingul PDL de la Iaşi doar în măsura în care se vor respecta măsurile de siguranţă, criticând decizia autorităților locale de a autoriza două mitinguri electorale în același interval orar și la distanță foarte mică unul față de celălalt. "Asta-i gândirea bolşevică! <Poate punem de-o bătaie>", a comentat Traian Băsescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel