Conform unui sondaj The Gallup Organization România, realizat în noiembrie, USL este preferată de 55% din electorat, PDL - de 18%, iar partidul lui Dan Diaconescu, PP-DD, de 9%, în condiţiile în care doar 49% dintre români au o opinie formată cu privire la formaţiunea politică pe care o vor vota.
Cel de-al patrulea partid care ar trece de pragul electoral este UDMR, cu 7%, arată aceeaşi cercetare, realizată în cadrul programului Studii Electorale Româneşti al Fundaţiei Soros România.
USL este preferată în mai mare măsură de persoanele afectate de criză, dar şi de cele cu venituri medii. De asemenea, are o poziţie mai bună între persoanele cu studii superioare decât între cele cu studii medii sau scăzute, mai arată sondajul.
Persoanele cu venituri mari sunt semnificativ mai înclinate să voteze cu partidul de guvernământ, asemenea celor care nu au fost direct afectate de criza economică.
PP-DD este susţinut de persoane de peste 55 de ani și are succes în special în rândul persoanelor cu educaţie scăzută şi cu venituri mai mici.
În privinţa intenţiei de vot pentru preşedinte, doar 32% dintre respondenţi au dat un răspuns concret. Pe primele locuri se află singurii candidaţi ale căror nume au fost vehiculate în acest context, respectiv Crin Antonescu (31%) şi Dan Diaconescu (14%). Antonescu atrage doar o treime dintre voturile potențiale ale USL, în timp ce niciun membru PDL nu este menţionat spontan de mai mult de 1% dintre cei chestionaţi, arată aceeaşi cercetare.
Sondajul de opinie, considerat reprezentativ pentru populaţia României în vârstă de cel puţin 18 ani, a fost realizat pe un eşantion de 1.200 de persoane. Marja de eroare este de +/- 2,7%, la un nivel de încredere de 95%. Culegerea datelor s-a realizat în perioada 6-19 noiembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News