USL vrea un singur tur de scrutin pentru alegerile parlamentare

ponta
ponta

Uniunea Social Liberală (USL) şi-a prezentat, miercuri, viziunea asupra Legii electorale, una dintre principalele modificări fiind alegerea parlamentarilor într-un singur tur de scrutin şi limitarea numărului de aleşi la 325.

autor: Lucian Negrea

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că doreşte un sistem uninominal pur în care alegerea membrilor Parlamentului să se facă într-un singur tur de scrutin, la fel ca şi în cazul primarilor.  “O propunere supusă discuţiei de către USL este cea referitoare la alegerea  parlamentarilor la fel ca şi primarii, într-un singur tur de scrutin, pe sistemul majorităţii conform votului exprimat de membrii colegiului respectiv”, a precizat Ponta.

De asemenea, el a adăugat că principiile elaborate de USL păstrează forma legii actuale după care se stabileşte numărul de parlamentari şi doreşte ca un senator să fie reprezentantul a 200.000  de cetăţeni, în timp ce un deputat să reprezinte 100.000 de cetăţeni. Astfel, conform calculelor se va ajunge ca în Senat să avem 109 membrii, în timp ce în Camera Deputaţilor 216 membrii.

“ Aş vrea să nu pornim de la premisa că oamenii nu înţeleg  ceea ce spunem, nu exista în niciun Parlament democratic în care să vi să spui numărul de parlamentari este de 300 sau 200 sau 100 de parlamentari, ăsta este tipul Băsescu extrem de superficila şi extrem de demagogic .

Principiul pe care se stabileşte numărul de parlamentari se face după numărul de locuitori pe care îi reprezintă acel palamentar, aşa se întâmplă peste tot în Parlamentul European, aşa se întâmplă astăzi în România conform legii actuale. Astfel avem trecută în propunere această normă în aşa fel încât un parlamentar să reprezinte 100.000 de cetăţeni, iar un senator 200.000  de cetăţeni. Nu poţi vorbi de numere fixe, vorbeşti de populaţia pe care o reprezintă un deputat sau un senator în baza acestui calcul şi în baza ultimului recensământ. Astfel, finalitatea va fi ca Senatul României să aibă 109 membrii, deci 28 mai puţini decât în prezent, iar la Camera Deputaţilor 216 membrii. Numărul final, dacă populaţia ar rămâne în urma recensământului din 2011 aceeaşi ca ultima dată, ar fi de 325, dar probabil că va scădea având în vedere migraţia populaţiei”, a explicat liderul PSD.

Victor Ponta a precizat că prin această cifră a numărului de parlamentari, România s-ar clasa pe locul 24 în Europa ca si număr de membrii ai Parlamentului. „ Atunci discursul că avem prea mulţi parlamentari va rămâne doar un discurs băsescian” a mai precizat acesta.

La capitotlul incompatibilităţi, USL propune ca parlamentarul care îşi părăseşte partidul sub emblema căruia a candidat să îşi piardă locul în Parlament, în condiţii identice cu cele pentru primar sau pentru alte funcţii politice. Prin această măsură se doreşte evitarea traseismului politic „în formă pură”. Liderul PSD a făcut trimitere la grupul independenţilor din Parlament care s-au format ca partid parlamentar deşi nu au candidat în alegeri.

De asemenea, USL propune ca grupurile parlamentare să fie recunoscute doar dacă deţin cel puţin 10 deputaţi şi 5 senatori. „ În acest fel vom putea împiedica iniţiativa lui Traian Băsescu de a rupe comunitatea maghiară şi  a-l aduce şi pe Lazlo Tokes în Parlament sau de a cumpăra parlamentari pentru a forma un nou grup (...) toate aceste şmecherii politice pot fi stopate doar printr-o simplă măsură”, a conchis acesta.

USL va discuta pentru aceste măsuri cu cei de la Grupul minorităţilor şi cu cei de la UDMR, pentru că cei de la PDL au acceptat deja setul de măsuri propuse de Opoziţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel