Victor Ponta a reacţionat, după ce s-a aflat că USR Braşov a plătit chirie către prietena primarului Allen Coliban, tot de la USR.
"“DNA - să vină să vă ia” strigau useriştii, rezistenţii, anticorupţii “frumoşi şi liberi”! Dacă era de la PSD primarul, până acum era arestat şi trimis în judecată (banii de chirie ajunşi la “partenera” primarului nu sunt nici măcar bani privaţi din cotizaţii - ci bani de la Parlament pt cabinetele parlamentarilor USR de Braşov).
Oare s-au lămurit oamenii? Sau data viitoare iar se lasă păcăliţi?", a scris Victor Ponta pe Instagram.
În urma informațiilor apărute în presa locală, USR Braşov recunoaște că a plătit timp de un an chirie pentru sediul organizaţiei judeţene direct către Camelia Clem, partenera de viaţă a primarului Braşovului, Allen Coliban.
În comunicatul USR Braşov, preşedintele USR Braşov, Marian Spiridon, a precizat că respectivul contract de închiriere datează din 1 ianuarie 2021 şi a fost încheiat pe o perioadă de şase luni, fiind prelungit pentru încă un semestru.
Totodată, liderul USR-iştilor braşoveni a menţionat că, din 2016, când USR a devenit partid parlamentar şi până în prezent filiala a depus la Primăria Braşov şapte solicitări pentru a-i fi atribuit un spaţiu în condiţiile legii partidelor, ultimele două fiind depuse după câştigarea, în 2020, a funcţiei de primar al municipiului Braşov de către fostul senator USR Allen Coliban.
"Plata chiriei a fost suportată, în tot acest timp, de Biroul Judeţean al Filialei USR Braşov, prin contribuţia membrilor, şi de către birourile parlamentare ale deputatului Tudor Benga şi senatorului Allen Coliban. Ulterior alegerilor locale şi naţionale din anul 2020, Allen Coliban şi-a închis biroul parlamentar, devenind primar, iar deputatul Andrei Miftode, deputatul Victor Ilie şi senatorul Irineu Darău şi-au deschis birouri parlamentare, contribuind la rândul lor la plata chiriei. (...) Prin urmare, afirmaţia potrivit căreia biroul parlamentar al senatorului Allen Coliban ar fi contribuit în vreun fel la plata chiriei din fondurile forfetare, beneficiar fiind Camelia Clem, este o informaţie falsă, căreia nu-i analizăm scopul", se arată în comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu