USR cere demiterea lui Carmen Dan şi a şefului Jandarmeriei

Carmen Dan
Carmen Dan

USR cere demiterea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, a declarat, joi, preşedintele USR, Dan Barna.

'USR cere ferm şi explicit demisia doamnei Carmen Dan, ministru de Interne, şi a şefului Jandarmeriei Române, domnul Sebastian Cucoş, pentru că cei doi au transformat de ieri Jandarmeria Română în braţul armat al lui Liviu Dragnea. Este inadmisibil pentru un stat european ca Jandarmeria să se comporte ca înainte de anii '90 şi să devină un instrument care acţionează la comanda unui partid politic. Ieri, în plenul Parlamentului, doamna Carmen Dan a precizat că protestatarii ar trebui băgaţi în dubă şi la câteva ore, la Piaţa Victoriei, în cadrul unui protest paşnic, cum au fost toate protestele din ultimul an şi jumătate care au fost generate de politica PSD, oamenii au început să fie băgaţi în dube precum într-un stat dictatorial', a afirmat Barna la o conferinţă de presă.

Au fost proteste miercuri seară în Piaţa Victoriei. Primul incident a avut loc după ce o parte dintre protestatari au încercat să ocupe carosabilul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel