Uniunea Salvaţi România (USR) va solicita dezbaterea în regim de urgenţă, în Parlament, a ordonanţei de abrogare a OUG 13 şi retragerea proiectului de lege privind graţierea, înaintat de Guvern.
"Este clar că în momentul acesta Guvernul se confruntă cu o lipsă de credibilitate majoră şi asta se datorează faptului că, în repetate rânduri, cetăţenii României au fost minţiţi, atât cu privire la promovarea unui proiect de graţiere, a dezincriminărilor din Codul penal, ş.am.d. (...) Pentru că nu mai putem avea încredere, USR va solicita dezbaterea în regim de urgenţă a ordonanţei de abrogare care a fost dată ieri de Guvern", a afirmat luni deputatul USR Silviu Dehelean, într-o conferinţă de presă la Parlament.
Acesta a adăugat că USR continuă să ceară şi retragerea proiectului de lege privind graţierea, pe motiv că acesta ar avea "un scop ascuns" şi ar fi "invalidat de societate".
"Continuăm să susţinem retragerea proiectului de lege depus de Guvern cu privire la graţiere, întrucât s-a pornit de la un proiect prost de la început, un proiect care avea ca scop cu totul altul, un scop ascuns decât cel care era enunţat în actele înaintate. De aceea şi pentru că această graţiere a fost invalidată de către societate în momentul în care au fost contestate aceste ordonanţe. Considerăm că acest proiect trebuie retras. (...) Mai bine să se încerce unul nou, care să vină după o consultare cu instituţiile abilitate în domeniu, cu magistraţii, şi în care să se facă un studiu exact asupra a ceea ce înseamnă graţierea şi unde se poate aplica şi dacă este fezabilă, într-un context mai larg al rezolvării problemei din penitenciare", a spus parlamentarul USR, conform Agepres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu