Uniunea Salvați România anunță că a depus, miercuri, o plângere penală la adresa primarului general Gabriela Firea, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât timp de mai multe luni "a refuzat sistematic" să pună pe ordinea de zi a ședințelor Consiliului general al Municipiului București proiectele consilierilor USR.
"Conform Legii 215/2001, a administrației publice locale, primarul are printre altele și atribuții în privința întocmirii ordinii de zi a ședințelor CGMB. Consilierii USR au solicitat în mod repetat introducerea acestor proiecte pe ordinea de zi a ședințelor, i-au cerut primarului Firea și în scris să motiveze acest refuz, însă fără rezultat. Mai mult decât atât, chiar și departamentele primăriei, aflate în subordinea Gabrielei Firea, au întârziat mai mult decât cele 30 de zile prevăzute de lege să emită avizele necesare proiectelor propuse de USR. Aceste proiecte urmăresc eficientizarea activității spitalelor bucureștene, o îmbunătățire a serviciului public de deszăpezire, o rezolvare a situației câinilor fără pedigree din oraș sau înființarea unei comisii de imagine urbană în primărie. Unul singur dintre ele a fost introdus pe ordinea de zi după mai bine de trei luni de la depunere și a fost respins de votul majorității PSD și ALDE", se arată în comunicatul USR București, postat pe Facebook.
În același document sunt menționate cele șase proiecte ale consilierilor USR, precum și data la care au fost depuse.
"În timp ce aceste proiecte zac pe undeva prin sertarele primăriei, ignorate, primarul general Gabriela Firea face experimente nereușite pe nervii și banii cetățenilor, luând măsuri heirupiste în diverse domenii, pentru ca apoi să renunțe la ele în fața valului de nemulțumire populară. Concomitent, cheltuiește sute de mii de euro pentru spectacole și pavoazări de ocazie ale orașului, cu elemente de o estetică îndoielnică. Indiferent din ce partid ar face parte, primarul trebuie să respecte legile și să lucreze în interesul orașului, colaborând și adoptând proiecte benefice indiferent de ce partid ar fi propuse", a mai precizat USR, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News