USR sau USL? Simpla decizie grea a PNL

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Liberalii trebuie să ia o decizie dificilă în legătură cu partenerii alături de care vor duce guvernarea mai departe.

Deşi pare una dintre cele mai dificile decizii în contextul foarte dificil politic – cu un USR care şi-a trântit propriul guvern – totuşi alegerea este cât se poate de evidentă, mai ales pe termen lung. Iar unii lideri liberali s-au şi exprimat deja: nu poţi să spui da unui USL2, cu care să omori PNL. Printre ei Dan Vîlceanu, ministrul interimar de la Finanţe, şeful PNL Tulcea Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, sau liderul PNL Bistriţa – Năsăud, Ioan Turc. Şi nu sunt singurii. Primari şi consilieri locali s-ar fi exprimat împotriva alianţei cu PSD la guvernare, în forurile interne.

De ce este nocivă o alianţă cu PSD? În primul rând pentru că lumea nu a uitat nici acum USL şi perioada aceea nefastă pentru PNL. Să nu uităm că USR a apărut pentru că PNL nu mai reprezenta o alternativă. Apoi, pentru că PNL nu ar mai reuşi să-şi impună agenda de reforme în noul USL, alături de premierii lui Dragnea – Grindeanu şi Tudose. Mai mult, nu PNL ar fi la cârma guvernării de facto în alianţa cu PSD, fiind mereu la mâna lui Ciolacu. Plus, nu poţi să crezi că în parteneriat cu socialiştii vei mai performa economic şi nu vei face mereu compromisuri. Ar fi o naivitate din partea PNL.

Dar, poate cel mai important, alegând PSD, PNL ar şterge ultimii ani în care a condamnat modul în care Dragnea şi ai lui au devalizat bugetul şi au adus România pe marginea prăpastiei, cu dezechilibre majore, într-o perioadă de stabilitate. Pe termen lung, în eventualitatea unui USL 2, PNL s-ar eroda puternic iar Dacian Cioloş va creşte în opoziţie şi ar fi noul prezidenţiabil, fără doar şi poate.

Pentru cei care aduc argumentul matematic în susţinerea unui parteneriat de criză cu PSD, de frica majorităţii neîntrunite, iată că PNL, UDMR, USR şi minorităţile au 262 de voturi. Fără voturile celor 15 parlamentari ai lui Orban, sunt 247 de voturi, suficiente pentru învestirea Guvernului. Dar să nu uităm că tabăra Orban a cerut refacerea alianţei cu USR, deci logic ar fi un vot pentru majoritatea PNL – UDMR – USR din partea lor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie;

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel