Proiectul propus de preşedintele USR, Dacian Cioloş, menit să modifice structura şi funcţionarea partidului, a fost respins, luni, de Biroul Naţional. Dacian Cioloș și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR în cadrul ședinței Biroului Național al partidului.
Publicitate
UPDATE 7: Ionuț Moșteanu a confirmat demisia lui Dacian Cioloș. „Tocmai s-a încheiat o ședință scurtă. Cătălin Drulă preia interimatul. Este un moment complicat, dificil pentru partid și îmi pare rău că s-a ajuns aici atât de repede după Congresul de anul trecut”, a spus acesta la Antena 3. Ulterior, a adăugat: „Dacian Cioloș rămâne în partid, a făcut foarte multe pentru politica din România, pentru politica europeană și va face foarte multe în continuare. (...) Dacian Cioloș și-a depus mandatul de președinte, dar a spus că rămâne în partid și a făcut apel să rămânem uniți!”
Președinția USR va fi preluată de Cătălin Drulă, având în vedere că este vicepreședintele USR care a obținut cel mai mare număr de voturi la Congresul USR PLUS din octombrie 2021, respectiv 701 voturi.
Amintim că, la ora 18.00, Dacian Cioloș are programată o declarație de presă.
UPDATE 6: Potrivit Antena 3, Dacian Cioloș și-ar fi anunțat demisia. Cătălin Drulă ar urma să devină președintele interimar al USR.
UPDATE 5: Dacian Cioloș ar fi convocat o nouă ședință a Biroului Național al USR, începând cu ora 16.00.
UPDATE 4: Președintele USR, Dacian Cioloș, va susține o conferință de presă la ora 18:00, potrivit unui anunț al partidului. Dacian Cioloş le-ar fi transmis colegilor săi că va anunţa în cursul zilei de luni decizia cu privire la demisie.
UPDATE 3: Biroul Național al USR a respins, cu scorul de 14-11, proiectul propus de Dacian Cioloș, informează Antena 3.
UPDATE 2: Ședința USR s-ar apropia de final, când este programat votul pentru programul propus de Dacian Cioloș.
UPDATE 1: Dacian Cioloș ar fi anunțat că acceptă câteva dintre amendamentele făcute de membrii Biroului Național la proiectul său.
----------
Amintim că, duminică seară, Adrian Ursu a difuzat o înregistrare audio cu Dacian Cioloș. „Breaking news! Avem înregistrarea din interiorul USR. Au dat-o în vileag chiar ei. Ce a spus Dacian Cioloș în ședință și ce a zis Dacian Cioloș după? E contrazis de înregistrare”, a spus Adrian Ursu, duminică seară, în cadrul unei ediții speciale.
Ulterior, la Antena 3 a fost difuzată înregistrarea audio cu Dacian Cioloș: „Eu îmi depun mandatul. Da, luni, dacă programul acesta nu este votat.... pentru că voi puteți să ziceți nu vrem să-l votăm, că nu scrie în statut, și eu nu pot să vă oblig. (...) Doar că atunci eu îmi asum consecințele și îmi prezint demisia.”
„Așadar, în această înregistrare audio, spune în mod repetat Dacian Cioloș că își depune luni, adică mâine, mandatul, că își dă demisia, dacă nu se face ce spune el, și anume să fie votat programul politic pe care unii ar fi vrut să-l dezbată, să-l amendeze, să aibă niște observații. (...) Acum vreo câteva ore, spunea că nu e adevărat, că nu a zis că-și depune mandatul”, a spus Adrian Ursu.
„Cred că onoarea îi cere lui Dan Barna să facă un real pas în spate și să își ofere timpul necesar pentru a se reconstrui politic și a umple golurile personale astfel încât să nu se mai regăsească în situații politice dificile. Regret că am ajuns în această situație și sper că va găsi înțelepciunea de a nu încerca o aventură politică prin care să rupă partidul sau să iasă în public cu alte declarații lipsite de adevăr.
Colegilor și susținătorilor USR le cer putere și încredere, pentru că avem mult de muncă și puțin timp la dispoziție. Repet pentru toți colegii și opinia publică: nu plec nicăieri, sunt aici ca să construiesc și să ajut la coagularea unui partid care să poată oferi României speranță și soluții”, a scris pe contul de Facebook Dacian Cioloş.
Amintim că, duminică, 6 februarie, a avut loc o şedinţă de urgenţă în partid, la iniţiativa grupării formate în jurul lui Dan Barna, în care s-ar fi votat desecretizarea înregistrării şedinţei de la care a plecat scandalul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu