Comitetul Politic al USR şi Consiliul Naţional al PLUS se întrunesc sâmbătă, în şedinţe separate, pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte organizarea unui congres de fuziune.
Publicitate
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a precizat că Birourile Naţionale ale USR PLUS au propus ca acest congres de fuziune să aibă loc în luna iulie, dar decizia aparţine Comitetului Politic al USR şi, respectiv, Consiliului Naţional al PLUS. 'Avem şedinţe separate - fiecare cu agenda ei. Un singur punct este similar pe ambele agende, şi anume discuţia despre calendarul de realizare a fuziunii între cele două partide. (...) Există nişte discuţii, nişte puncte de vedere: mai devreme, mai târziu... (de luna iulie - n.r.).'
'Trebuie să le armonizăm. (...) Noi, ca Birouri Naţionale, aşa am gândit (ca acest congres să aibă loc în luna iulie), însă Comitetul Politic stabileşte. Sunt anumite păreri că ar trebui să fie mai devreme. Unii spun că ar trebui să fie mai târziu. În principiu, acesta este materialul cu care lucrăm în momentul acesta: un calendar de fuziune care să se întâmple după alegerile locale. Însă discuţia asta era înainte de scenariul tot mai plauzibil al anticipatelor. Dar, dacă sunt şi anticipate, e foarte probabil să nu mai avem o presiune să ne grăbim cu asta', a declarat pentru Agerpres Ionuţ Moşteanu.
El a menţionat că sâmbătă, la ora 9,00, se va încheia şi referendumul intern al USR privind poziţionarea centru-dreapta. Până vineri, au votat 11.000 din cei aproximativ 20.000 de membri cu drept de vot, ceea ce înseamnă că s-a realizat cvorumul necesar în vederea validării, a precizat el.
Deputatul a adăugat că pe ordinea de zi a Comitetului Politic al USR se vor afla şi alte chestiuni referitoare la: strategia politică pentru perioada următoare, cea pentru alegerile locale, aspecte legate de regulamente interne. Sâmbătă, la ora 18,00, la finalul Comitetului Politic al USR şi al Consiliului Naţional al PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna vor susţine o conferinţă de presă comună în care vor prezenta concluziile discuţiilor.
Birourile Naţionale ale USR PLUS au decis, pe 27 ianuarie, în şedinţă comună de alianţă, să solicite organizaţiilor un mandat pentru organizarea unui congres de fuziune în luna iulie. Uniunea Salvaţi România a început pe 1 februarie referendumul intern pentru poziţionarea centru-dreapta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu