Deşi la alegerile locale au anunţat deja că vor merge tot sub forma de alianţă, USR şi PLUS se pregătesc să fuzioneze şi să se transforme într-un singur partid.
Publicitate
Birourile Naţionale ale celor două partide au decis într-o şedinţă comună să ceară organizaţiilor un mandat pentru organizarea unui congres de fuziune în luna iulie.
Decizia oficială va fi luată în Comitetul Politic al USR şi în Consiliul Naţional al PLUS, care vor avea loc pe 8 februarie, în Capitală.
De altfel, acest lucru a fost anunţat şi de Moise Guran, în momentul în care a renunţat la presă pentru politică.
"Eu vreau să intru în USR-PLUS. Sigur, momentan prima variantă e USR, dar voi lucra cu echipele ambelor partide, pentru a deveni unul singur. Momentan, nu voi intra în niciunul dintre aceste partide, dar voi lucra cu ei şi vom deveni o echipă. Acesta este partidul în care vreau să intru, dar el nu există încă. Putem vorbi acum despre alianţa USR PLUS pentru că ea s-a operaţionalizat şi la nivel de decizie", a spus Moise Guran în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi Dan Barna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu