USR: Toate gropile de gunoi din București, în afara legii

proteste USR
proteste USR

USR transmite că toate cele trei gropi de gunoi unde ajung deşeurile din Bucureşti au rămas fără autorizaţie de mediu. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Dacă gropile Vidra şi Glina erau deja în afara legii, săptămâna trecută a expirat autorizaţia de mediu şi pentru depozitul Iridex care deserveşte zona de nord a Capitalei. USR trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia dezastruoasă a managementului deşeurilor în Bucureşti, dar şi la nivel naţional, şi solicită Primăriei Municipiului Bucureşti să adopte un plan coerent de gestionare a deşeurilor”, se arată în comunicat.

”Este un lucru grav”

Potrivit sursei citate, responsabilitatea managementului deşeurilor Capitalei revine Primăriei Bucureşti şi primăriilor de sector.

”Faptul că niciunul dintre cele trei depozite de deşeuri nu mai are autorizaţie este un lucru grav. Grave sunt şi perspectivele pe termen mediu, întrucât ne apropiem de atingerea capacităţii unora dintre aceste depozite. În loc de soluţii reale, în sensul colectării selective, al dezvoltării capacităţilor de sortare şi al planificării responsabile a viitoarelor depozite (cu amplasamente, dimensiuni şi tehnologii care să nu mai constituie un pericol pentru sănătatea populaţiei), singurele acţiuni concrete sunt în sfera investiţiei masive în incinerare. Incinerarea nu este o soluţie universală pentru problema deşeurilor, întrucât la ardere ar trebui să ajungă doar o mică fracţie din întregul lanţ al gunoaielor, eforturile trebuind îndreptate înspre cei 3R: Reducere - Recuperare - Reciclare”, spune senatorul USR Allen Coliban.

El arată că peste 550.000 de tone de deşeuri ajung într-un an în cele trei depozite din Bucureşti, iar rata de reciclare a României este de sub 10%. În lipsa unor sisteme funcţionale de colectare selectivă şi reciclare, gropile de gunoi se umplu cu rapiditate şi sunt sursa multor probleme de sănătate şi mediu, precizează senatorul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel