Introdus pe pieţele internaţionale în urmă cu aproximativ cinci ani de către coreeni, usturoiul negru nu este o variaţiune a celui alb, obişnuit.
El este usturoi obişnuit, dar fermentat timp de o lună în condiţii controlate de temperatură şi umiditate. Când este pus la fermentant, acesta produce melanoidin, o substanță de culoare închisă, care este responsabilă pentru culoarea lui.
Medicii din vechime din Asia foloseau această metodă de a fermenta usturoiul, pentru a extrage cele mai sănătoase proprietăţi din usturoi, reducând intoleranţa la digerare şi gustul neplăcut pentru unii.
Ce beneficii are usturoiul negru pentru sănătate
Usturoiul negru te ajută să lupţi cu infecţiile din corp. Cu toţii ştim că usturoiul alb, obişnuit, are efecte antimicrobiene, antibiotice şi antimicotice, datorită conţinutului de alicină. S-alicisteina din usturoiul negru ajută la absorbirea mai rapidă a acestui compus.
Usturoiul negru te ajută să lupţi cu infecţiile din corp. Cu toţii ştim că usturoiul alb, obişnuit are efecte antimicrobiene, antibiotice şi antimicotice, datorită conţinutului de alicină. S-alicisteina din usturoiul negru ajută la absorbirea mai rapidă a acestui compus.
Usturoiul negru te protejează de cancer şi reduce colesterolul rău. Procesul de fermentare care durează o lună de zile face din usturoi un super aliment. Usturoiul negru are o concentraţie mai mare la 100 de grame de S-alicisteină, un derivat de aminoacid care ajută la reducerea colesterolului şi reduce riscul apariţiei unor tipuri de cancer.
În primul rând, usturoiul negru conține o cantitate dublă de antioxidanți față de usturoiul alb, este bogat în zaharuri naturale și aminoacizi. Nu este un “produs” al cercetătorilor, nu conține niciun aditiv.
Apoi, se pare ca usturoiul negru este mai ușor de digerat decât cel alb, ceea ce înseamnă că organismul absoarbe mult mai ușor nutrienții conținuți. Usturoiul negru are un gust dulce, are o textură ca de jeleu, mai moale, și poate fi mâncat gol.
Procesul de fermentaţie este realizat printr-un procedeu special, o macerare realizată timp de 45 de zile, interval în care căpățânile se păstrează într-o încăpere foarte bine izolată, la o temperatură constantă și o umiditate ce nu are voie să varieze cu mai mult de 5%. Acest aspect face ca usturoiul negru să aibă o consistenţă de jeleu, mai moale şi uşoară decât cel alb. În plus, aroma puternică a usturoiului alb este foarte redusă în usturoiul negru.
Mulţi oameni spun că usturoiul negru are un gust asemănător prunelor uscate, uşor afumat, dulceag , având consistenţa unei caramele.
Usturoiul negru nu modifică mirosul corporal după consum şi poate fi mâncat chiar gol, în cantităţi mari, pentru că nu mai are iuţeala usturoiului alb.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News