UVT susține inițiativa Ad Astra pentru dezvoltarea unui sector cercetare – dezvoltare – inovare (CDI) românesc, performant și sustenabil

Universitatea de Vest din Timișoara susține demersul Asociației Ad Astra de a propune un Pact Național pentru Cercetare. De prea multă vreme, cercetarea a fost poziționată pe ultimele locuri în lista de priorități naționale, deși competitivitatea oricărei țări este puternic dependentă de existența unui sprijin susținut pentru dezvoltarea sectorului de cercetare-dezvoltare-inovare.

Publicitate

Este nevoie, într-adevăr, ca domeniul cercetării să devină o prioritate strategică a României, dacă nu dorim să rămânem un simplu exportator de oameni valoroși, care să-și găsească consacrarea într-o altă țară.

UVT susține, de asemenea, ca sprijinirea cercetării să aibă loc în condițiile implementării unor măsuri stimulative, concrete, astfel încât un asemenea pact să nu rămână doar la un nivel declarativ. Avem în vedere evaluarea transparentă a structurilor și institutelor de cercetare existente, acordarea de finanțare suplimentară bazată exclusiv pe excelență, creșterea graduală a alocărilor bugetare pentru cercetare-dezvoltare-inovare, introducerea finanțărilor multianuale pentru competițiile naționale de cercetare.

Într-un sistem național de CDI sustenabil, predictibil și susținut financiar la nivelul economiilor performante europene, UVT își poate duce la îndeplinire misiunea de a asigura prin absolvenții săi resursa umană necesară acestui sector, atât de important pentru economia națională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel