Activitatea uzinei de sodă de la Râmnicu Vâlcea aparţinând companiei CIECH Soda România a fost oprită, miercuri, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunţării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora, potrivit unui comunicat transmis de companie către Agerpres.
"CIECH Soda România a intrat în faza de stand-by la unitatea sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunţării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora. În timp ce angajaţii primesc în continuare o ofertă de plecări voluntare, compania rămâne deschisă pentru găsirea unei soluţii sustenabile, care să permită reluarea operaţiunilor şi să vină în sprijinul întregii platforme industriale. Acceptarea noului preţ al aburului, propus de CET Govora, ar duce la pierderi şi mai mari pentru companie, operaţiunile sale urmând să devină nesustenabile din punct de vedere economic", se precizează în comunicatul CIECH Soda România.
Furnizorul de abur industrial al companiei, CET Govora, a denunţat unilateral, în iunie 2019, contractul pentru furnizarea aburului, pe care îl semnase cu CIECH Soda România la 1 aprilie 2019, precizează operatorul uzinelor de la Govoora. Contractul reziliat urma să fie valabil până la sfârşitul anului 2020, iar CIECH Soda România se angajase deja să plătească certificatele CO2, precizează compania.
Conform noului contract propus de CET Govora, începând cu 18 septembrie 2019, preţul aburului urma să crească cu 135% comparativ cu contractul anterior, susţine CIECH Soda România.
"În ciuda încercărilor de a ajunge la un consens, preţul aburului a rămas în continuare unul mai mult decât dublu faţă de 2018. Ponderea aburului în cheltuielile totale de exploatare a crescut constant, de la 34% (în 2018), la 44% (în primul semestru din 2019) şi urma să depăşească 50% după 18 septembrie. Grupul polonez a avut în permanenţă o atitudine deschisă spre cooperare şi a solicitat de asemenea sprijinul autorităţilor până la cel mai înalt nivel", se menţionează în comunicatul remis de CIECH Soda România.
Compania susţine că începând din anul 2006, adică de la preluarea fostelor Uzine Sodice Govora, a înregistrat deja pierderi totale de peste 500 milioane lei în România.
"Compania a trecut printr-o restructurare profundă, a achitat vechile datorii, a făcut investiţii importante în fabrică, iar între 2014-2018 a mărit capacitatea de producţie cu 30%, iar cifra de afaceri a crescut cu 50%. Cu toate că în ultimii ani a reuşit să recupereze din pierderile anterioare, creşterile consecutive ale preţului aburului au afectat sustenabilitatea companiei. Spre exemplu, întregul profit pe 2018 s-a evaporat în cheltuielile cu aburul din primele 3 luni ale lui 2019, motiv pentru care a urmat o nouă reducere de personal în acest an", se precizează în comunicatul companiei.
CIECH Soda România menţionează că peste jumătate dintre cei 637 angajaţi ai fabricii semnaseră, până miercuri, oferta pentru plecarea voluntară, care rămâne deschisă. O parte din personal va fi păstrată pentru a asigura mentenanţa instalaţiilor, astfel încât producţia să poată fi reluată imediat şi în siguranţă, dacă este găsită o soluţie, în timp ce o parte dintre angajaţi vor avea posibilitatea unei relocări în alte unităţi ale grupului.
Firma poloneză CIECH, al doilea producător european de sodă calcinată şi unul dintre cei mai mari investitori polonezi din România, susţine că pentru moment nu a luat decizia de a se retrage din România, ci analizează toate opţiunile posibile.
Directorul executiv al CIECH Soda România, Witold Urbanowski,a afirmat luni că varianta cea mai bună ar fi realizarea unui joint-venture, împreună cu Consiliul Judeţean şi Chimcomplex, pentru construirea unei noi surse de energie.
"Suntem pregătiţi pentru orice soluţie. Azi tot este încă posibil. Putem opri pentru un moment. O să discut şi cu firma mamă. Raportăm fiecare eveniment şi suntem pregătiţi şi...şi. Am muncit mult şi pentru pregătire de continuare şi pentru pregătire de eventuală oprire. O să o ţinem oprită cel mai scurt timp posibil, dar ştiţi cât durează până la construirea unei surse de energie nouă. Pot fi câţiva ani buni.(...) Cea mai preferată (soluţie - n. r.) de către noi este împreună cu toţi, pentru că Vâlcea are nevoie de o sursă de energie nouă şi noi vrem să fim parte de joint-venture: proprietarul de termoficare ca sursă e Consiliul judeţean, într-un fel, dar şi oraşul e parte firească de joint-venture, şi Chimcomplex, care are nevoie de abur pentru producţia sa. Cealaltă variantă ar fi să construim noi o unitate mai mică. Fiecare fabrică de sodă are sursa de energie proprie. Soluţia cea mai bună ar fi un joint-venture. Împărţim şi profiturile şi riscurile", a explicat Urbanowski.
Directorul companiei a mai precizat luni că nu se pune problema închiderii fabricii, ci, dacă va fi cazul, se va opri temporar activitatea.
"Nu folosim cuvântul se închide. Dacă se întâmplă o să fie stop temporar, mentenanţă prelungită. CIEH este hotărâtă să stea în România. Vede perspective", a spus oficialul CIEH Soda România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu