Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că îşi doreşte ca Guvernul să ajute la dezvoltarea companiei Dacia Renault în România.
"Îmi doresc ca (...) noi, ca Guvern, să putem să impulsionăm, să putem să ajutăm la dezvoltarea acestei uzine, la dezvoltarea acestei companii în România, (...) o companie extrem de importantă, o companie strategică pentru statul român", a declarat Grindeanu, după o vizită la Uzinele Dacia Renault din Mioveni.
Şeful Executivului a precizat că a convenit cu reprezentanţii acestei companii să colaboreze pentru un memorandum.
"Am convenit să colaborăm pentru un memorandum, în toamna acestui an, subliniind prin acest memorandum interesul pe care statul român şi Guvernul îl are în a susţine grupul Dacia Renault. (...) Este o companie extrem de importantă pentru noi şi ne dorim ca standardele să rămână acolo sus (...) În această lună, au avut loc întâlniri între reprezentanţii Renault şi, ca să dau câteva exemple, Ministerul Educaţiei, Ministerul Mediului, Ministerul Cercetării, pe diverse paliere, (...) astfel încât toate acele puncte pe care le-am discutat, în trecut, încet, încet să le rezolvăm (...) S-a lansat între timp şi programul Rabla, Rabla Plus, de asemenea important pentru grupul Dacia Renault, dar nu numai", a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.
Totodată, şeful Grindeanu a precizat că este nevoie de infrastructură în această zonă.
"În iunie, vor fi ridicate pe SEAP, pentru licitaţie, Loturile 1 şi 5 de la autostrada Piteşti-Sibiu (...) În iunie, se va ridica pe SEAP, deci spre licitaţie, Piteşti-Craiova. În iulie, pe final, din estimările pe care le avem, vom reuşi să mai trimitem spre procedură de licitaţie, deci pe SEAP, un al treilea lot (...) Primele două loturi înseamnă aproximativ 45 de kilometri", a mai afirmat Grindeanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News