Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de discursul instigator la ură şi face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor, potrivit Agerpres.
"Ameninţările la adresa jurnaliştilor şi violenţele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste. În contextul în care Diana Şoşoacă, preşedintele SOS România, s-a referit la jurnalistul Mihai Gâdea, de la Antena 3 CNN, în termeni incalificabili, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România se alătură opiniei publice de bună credinţă care respinge cu fermitate discursul instigator la ură şi face apel la instituţiile statului să ia toate măsurile de protejare a activităţii jurnaliştilor prevăzute de lege", se arată într-un mesaj al UZPR transmis AGERPRES şi semnat de preşedintele organizaţiei, Sorin Stanciu.
Potrivit sursei citate, vicepreşedintele CNA Valentin Jucan a anunţat că, la nivelul Consiliului Naţional al Audiovizualului, s-a decis să fie sesizat Parchetul General cu privire la "agresiunea" care a fost comisă de Diana Şoşoacă asupra echipei Antena 3, iar Asociaţia Group 4 Media solicită politicienilor "să se delimiteze de şi să izoleze orice formă de extremism în societatea românească".
CITEȘTE ȘI - CNA sesizează Parchetul General cu privire la agresiunea comisă de Diana Șoșoacă asupra echipei Antena 3 CNN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu