Geoană riscă să fie exclus din PSD. Din nou sfidează aripa Ponta, pozând alături de Boagiu şi Ialomiţianu

După ce a fost avertizat în octombrie de Victor Ponta, preşedintele PSD, să evite contactul cu membrii PDL, chiar şi în întâlniri oficiale, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, va fi prezent pe 26 noiembrie la o masă rotundă, organizată de Institutul Aspen România, pe care îl prezidează, şi la care vor fi invitaţi Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice şi Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerului Muncii.

Geoană va vorbi la masa rotundă pe care o organizează institutul la care este preşedinte, Aspen, despre „Agenda 2020 România: Competitivitate pentru Dezvoltare şi Convergenţă”, la care vor lua cuvântul alături de acesta Androulla Vassiliou, comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Silvia Viceconte, coordinator Politici Publice, Comisia Europeana, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice şi Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Mircea Geoană a fost avertizat de Victor Ponta să nu se mai afişeze public alături de membrii PDL. „Poate evitaţi contactul cu cei de la PDL, chiar şi în chesii oficiale. Staţi între miniştrii PDL, şi eu le-am explicat oamenilor că aţi fost în calitate de preşedinte al Senatului”, îi spunea Ponta lui Geoană în octombrie. „Arată ca dracu, între Roberta şi Boc. Arată ca naiba să staţi între Roberta şi Boc, poate îl trimiteţi pe Meleşcanu. E o chestie strict de imagine", a continuat Ponta.

Mircea Geoană a fost prezent şi la depunerea jurămintelor de învestitură, la Cotroceni, de către o serie de miniştri PDL, cel mai recent eveniment de acest fel fiind cel în care actualul ministru de Interne, Traian Igaş, a fost învestit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel