Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat că pensionarea este posibilă și înaintea vârstelor standard, fără penalizare.
Aflată în platoul RomâniaTV, ministrul Muncii a explicat că persoanele care au stagii de cotizare de 40 de ani se pot pensiona anticipat, fără penalizare. Simona Bucura-Oprescu a dat exemplul unui bărbat care muncește de la 20 de ani și acum are 60 de ani. Conform ministrului, având stagiu de cotizare de 40 de ani, acesta se poate pensiona la 60 de ani, fără penalizări.
”(1) Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de prezenta lege” arată lege actualizată.
”(4) Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă” mai arată legea.
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate, conform legislației în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu