Românii care merg în vacanță în Grecia sunt avertizați.
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Centrul de Control și Prevenție din cadrul Ministerului grec al Sănătății a emis o alertă privind riscul contractării virusului West Nile pentru perioada următoare. Se recomandă folosirea substanţelor de protecţie şi să se poarte îmbrăcăminte care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului. Zonele cele mai afectate în prezent sunt: Attica și Peloponez (Corint).
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 și cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.” anunță MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu