Vacanță cu final tragic. Accident, grav, produs în Italia. Trei morți și șase răniți - Video

Foto: Captură video tg3
Foto: Captură video tg3

Un accident grav s-a produs în Italia.

Alegeri prezidentiale 2024

Un grav accident de mașină s-a produs în regiunea italiană Toscana. În urma impactului, trei persoane, între care doi turiști germani, şi-au pierdut viaţa, au confirmat pompierii italieni, informează Agerpres, citând DPA. Este vorba despre un cuplu oraşul Augsburg (sud), în vârstă de 61 şi, respectiv, 68 de ani, potrivit relatărilor din presa locală.

Totodată, în urma accidentului, șase persoane au fost rănite, inclusiv doi copii.

Cauza accidentului


Cauza accidentului ar fi viteza excesivă. Un purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Italia a confirmat faptul că turiştii germani călătoreau cu viteză mare atunci când maşina lor s-a apropiat de o staţie de taxare de pe o autostradă din apropierea oraşului portuar Livorno și a intrat în coliziune cu alte două maşini care stăteau la coadă la cabina de taxare.

Se pare că mașina turiștilor din Germania s-a răsturnat şi s-a izbit de cabina de taxare. De altfel, în imaginile filmate la fața locului se puteau observa mașinile răsturnate pe șosea, iar staţia de taxare demolată. Potrivit autorităților italiene, și o persoană aflată într-una dintre cele două maşini a murit, de asemenea, în accident. Angajatul care lucra în interiorul cabinei de taxare a scăpat nevătămat.

Oamenii legii urmează să stabilească acum circumstanţele exacte ale producerii accidentului, o anchetă fiind în desfășurare la acest moment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel