Urmărește emisiunea live


Vacanța de iarnă se termină, elevii se întorc la școală. Când va fi următoarea vacanță

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Următoarea vacanță, cunoscută și ca ”vacanța de schi”, durează cinci zile, aceasta fiind în perioade diferite, în funcție de județ.

Citește și: 17 zile libere în 2025 și weekenduri prelungite la tot pasul. Iată lista completă

Vacanța de iarnă se termină astăzi, 7 ianuarie 2025, iar de miercuri, 8 ianuarie, elevii se întorc la școală, pentru al treilea modul al anului școlar 2024-2025, dar pe 24 ianuarie vor avea o nouă zi liberă, de Ziua Unirii Principatelor Române.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, următoarea vacanță, cunoscută și ca ”vacanța de schi”, va avea o săptămână și va avea loc în perioada 10 februarie - 2 martie, care sunt decise de Inspectoratele Școlare Județene astfel: 10-14 februarie pentru elevii din Bistrița Năsăud, 17-21 februarie pentru elevii din județele Argeș, Bihor, Buzău, Brăila, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București. În săptămâna 24-28 februarie vor avea vacanța elevii din județele: Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Tulcea.

După vacanța de schi, cursurile se vor desfășura apoi până la vacanța de Paști, care este programată din 18 aprilie până pe 27 aprilie.

Anul școlar 2024 - 2025 se va încheia pe 20 iunie, când va începe vacanța de vară, care se va încheia pe 7 septembrie.

Programul național ”Școala altfel” și Programul ”Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 - 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, Inspectoratele școlare pot aproba, cu avizul Ministerului Educației, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar.

Aprobarea modificării structurii anului școlar se acordă în condițiile asigurării parcurgerii integrale a programei școlare, precum și a posibilității ca toți elevii să participe, fără restricții, la examenele și evaluările naționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel