Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a purtat, astăzi, discuții cu ministrul grec al Turismului, Harry Theoharis, despre deschiderea bilaterală a turismului, după cum au anunțat oficialii greci.
Claudiu Năsui, ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a vorbit telefonic cu omologul grec despre deschiderea turismului între România și Grecia. Harry Theoharis a scris pe Facebook despre conversația telefonică. Conform mesajului publicat, acesta l-a felicitat pe Claudiu Năsui pentru preluarea mandatului de ministru și a acceptat invitația de a vizita Bucureștiul în perioada următoare.
Cei doi miniștri au convenit să discute despre deschiderea bilaterală a turismului. Vor începe discuțiile despre vaccinare și protocoale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu