Grecia, o destinație turistică populară printre români, a anunțat noile condiții de călătorie.
Conform celui mai recent anunț, călătoriile în Grecia nu mai au nevoie de PLF (acel formular de localizare), dar respectă, în continuare, normele COVID-19.
Călătorii în Grecia trebuie:
a) să prezinte un certificat de vaccinare valabil. Trebuie să fi trecut cel puțin 14 zile și nu mai mult de nouă luni de la finalizarea vaccinării primare pentru COVID-19. Dozele booster nu sunt supuse acelorași restricții de timp.
Sau b) prin prezentarea unui certificat de recuperare din COVID-19. De asemenea, puteți prezenta dovada unui test PCR COVID-19 negativ, efectuat în perioada de 72 de ore înainte de sosirea în Grecia.
Călătorii care prezintă dovada unui test antigen rapid COVID-19 negativ de la un laborator autorizat, efectuat cu 24 de ore înainte de sosirea în Grecia pot intra și ei în statul elen, notează GreekCityTimes.
Măsurile acestea rămân în vigoare în condițiile în care Grecia a extins restricțiile din cauza COVID-19 pentru aproape două săptămâni, contrar altor state europene. Restricțiile actuale sunt valabile până în 4 aprilie și se aplică tuturor persoanelor, începând de la copiii de peste 5 ani. Turiștii identificați cu SARS-CoV-2 pe teritoriul grec stau în carantină 5 zile. În plus, ei sunt obligați să poarte mască cu protecție ridicată, FFP2 sau N95, încă 5 zile.
Românii iubesc Grecia. Nu e un secret că foarte mulți români merg în Grecia, fie pe continent, fie pe una din numeroasele insule grecești, în sezon, dar și pentru a sărbători mai ales Paștele. Grecia a devenit populară printre români, care mărturisesc, de multe ori, că un sejur în frumoasele insule grecești costă mai puțin decât unul în România. În plus, unde mai pui primirea caldă a grecilor, apa turcoaz ori delicioasele preparate tipice dietei meditaranene - cea mai bună din lume?
Vacanțele în frumoasa Elada parcă nu ne lasă să credem că viața poate fi altfel decât fabuloasă în Grecia. Odată cu războiul ajuns la granițele noastre - un scenariu până mai ieri ireal - tot mai mulți români s-au îngrămădit să-și pună actele în regulă și să-și facă ori să-și înnoiască pașapoartele. Mulți spun că-n fața unor lupte pe teritoriul țării noastre- un scenariu care sperăm că nu devină niciodată realitate- , vor alege altă cale, a străinătății. De altfel, au și crescut semnificativ cererile în imobiliare pentru destinații precum... Grecia.
Citește continuarea aici: Viața în Grecia, vis SPULBERAT. În vacanță e frumos, dar... ”să tot trăim în România”: Facturi de 800 de euro. Să mai zicem că nu sunt spitale, că n-au ambulanțe?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu