EXCLUSIV  Vacanțe mai scumpe pe litoralul românesc în 2024. ”Au mărit tarifele ca să-și poată acoperi salariile, taxele, impozitele, utilitățile”

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vacanțe pe litoralul românesc vor fi mai scumpe în 2024, a anunțat Traian Bădulescu.

Publicitate

Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a fost invitat la emisiunea "Totul despre bani", de pe DC News şi DC Business. În cadrul emisiunii, acesta a anunțat cu cât se vor scumpi vacanțele pe litoralul românesc.

"În privința litoralului românesc care este situația? Care sunt așteptările pentru acest an, ne putem aștepta la scumpiri și în acest an?", l-a întrebat MIhai Ciobanu pe Traian Bădulescu.

Traian Bădulescu: Urmează scumpiri

"Urmează scumpiri, undeva la 10-15%, dar nu peste tot, sunt și hotelieri care au preferat să mențină tarifele sau le-au scumpit puțin, în general hotelurile de patru și cinci stele, ele având deja un tarif destul de ridicat, dar hotelurile mai ieftine au mărit și cu un 10-15%, uneori chiar 20% tarifele ca să-și poată acoperi salariile, taxele, impozitele, utilitățile.

Vedem cu toții că toate s-au scumpit. Bine, în cazul turismului vorbim totuși de tarife mai mari, o noapte de cazare costă minim 100 de lei, pe când la supermarket un coș de cumpărături poate să ajungă uneori doar 100-200 de lei. Totuși, multe produse de larg consum, ne uităm cu toții, și-au dublat prețurile într-un an, doi, pe când în turism nu vorbim deloc de așa ceva", a declarat Traian Bădeulescu.

"Mai există și turism la cheie"

"Și eu m-am mirat, dar am constat că mai există și turism la cheie, deși mulți au migrat pe internet. Îi recomand turistului să verifice dacă structura de cazare este clasificată, dacă este autorizată, indiferent că are stele, că e apartament în regim hotelier, că e pensiune clasificată cu margarete... O agenție de turism oferă siguranța unei structuri clasificate, o agenție de turism nu are voie să lucreze la negru.

Dar de ce zic că a mai scăzut numărul structurilor la negru? Datorită voucherelor de vacanță, mai ales proprietarii de vile, pensiuni neclasificate, și-au dat seama că fiind clasificați pot să primească aceste vouchere. Dar bine, fenomenul la negru încă mai există, și nu doar la noi, e în toată lumea acest fenomen. Aici depinde foarte mult și de implicarea autorităților", a mai spus Traian Bădulescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel