Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, sâmbătă, că la momentul apariţiei unui vaccin anti-COVID nu va putea fi introdusă măsura obligativităţii vaccinării, ci doar recomandarea efectuării acestuia.
'Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece şi prin al doilea. Suntem o parte dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an şi jumătate după, nu ştiu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu', a spus Nelu Tătaru.
'Ca şi vaccinul antigripal, ca şi vaccinul anti-COVID, le recomand (...) Este o patologie pe care o să o avem un an sau doi, nu este o patologie care se perpetuează de la an la an (...) Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de testare, o perioadă de evaluare pe două-trei sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală', a explicat Tătaru.
'Acolo sunt perfect de acord. Dacă ne uităm în urmă, unde tot ce a însemnat vaccin, a început să capete şi un curent antivaccinist - nu sunt de acord. Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le ştim, sunt total de acord (...) Am putut vedea în ultima perioadă, mai ales după prima perioadă de relaxare, un curent destul de important şi o mediatizare destul de importantă. Ce pot să spun este că vaccinarea obligatorie, cea pe care o ştim, este absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a naţiei noastre. Tot ce înseamnă contrariul nu le văd decât ca pe nişte interese de a destabiliza, nu neapărat interese medicale care să aibă un suport ştiinţific', a mai spus Tătaru.
Pentru a convinge pe cineva care se opune vaccinării obligatorii, ministrul i-ar spune că 'punem în joc ceea ce ne e drag tuturor: viaţa copiilor'. 'Uitaţi-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie. Gândiţi-vă că ne întoarcem în timp, la reapariţia maladiei într-o anumită populaţie, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aş explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viaţa unui copil, cu o patologie pe care nu o poţi controla. Argumentele pe care le pot da ca medic şi ca parte umană sunt cele care poate nu-i vor schimba atitudinea, dar îl vor face să se gândească un pic', a mai adăugat ministrul Sănătăţii într-un interviu la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu