Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut precizări despre vaccinarea anuală contra Covid.
'Cred că vaccinarea va continua. Eu, personal, cred că va continua și va fi făcută, de rutină, în cabinetele medicilor de familie, fie că discutăm de populația generală sau, mai ales, despre categoriile la risc.', a spus Alexandru Rafila.
'Erau 13 cazuri de variantă BA2. Nu ne punem problema unui val şase în acest moment. Este vorba despre imunitatea obţinută la nivel populaţional fie prin trecerea prin boală, fie prin vaccinare, fie prin amândouă. Studiile sunt destul de limitate. Cred că ar trebui să vedem mai multe studii şi să nu ne referim la un singur studiu care a fost citat de un coleg de la Timişoara', a spus Rafila într-o conferinţă de presă.
Conform ministrului, prima măsură de relaxare ar fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, însă nu în spaţiile aglomerate.
'Eu cred că o primă măsură va fi legată de renunţarea utilizării măştilor în exterior, mai puţin în spaţiile aglomerate, şi este o măsură de bun simţ şi ulterior alte măsuri. (...) Ne dorim să avem un calendar clar, care să ţină cont de nişte indicatori măsurabili şi care să permită o reluare şi sustenabilitatea, că una este să reiei şi altceva este să menţii sustenabilă o anumită decizie cât mai mult timp, aşa cum ne dorim cu toţii', a adăugat el.
Alexandru Rafila a subliniat că întotdeauna măsurile de relaxare sunt luate gradual, însă ţinând cont de ce se întâmplă în spitalele din România.
'Măsurile de relaxare totdeauna trebuie luate gradual, mai ales că suntem într-o situaţie - aşa cum v-am explicat - în care scăderea numărului de cazuri nu s-a corelat cu o scădere la fel de rapidă a numărului de cazuri internate în spital şi mai puţin s-ar corela cu numărul de cazuri în secţiile de terapie intensivă. (...)
Aşteptăm ca şi aceşti indicatori să intre într-o scădere constantă, încât să permită ridicarea acestor măsuri. Grija, întotdeauna, este legată de asigurarea capacităţii de acordare a asistenţei medicale şi, în mod evident, nimeni nu vrea restricţii, toată lumea vrea relaxări. Şi noi vrem acest lucru şi Guvernul vrea acest lucru. Lucrul acesta trebuie făcut şi ţinând cont de ceea ce se întâmplă în spitalele din România', a mai spus ministrul Sănătăţii.
'Măsurile trebuie luate gradual. Scăderea numărului de infectări nu s-a corelat cu scăderea numărului de cazuri din spitale și nici cu internările la ATI. Grija este mereu generată de asigurarea capacității de acordare a îngrijirii medicale. Nimeni nu vrea restricții, toată lumea vrea relaxări și noi vrem acest lucru, însă trebuie să corelăm acest lucru cu ce se întâmplă în exterior. Dacă scoți toate măsurile, există o risc de rebound. Dacă o să fie două sau trei etape, nu am de unde să știu. Sunt 1.800 de paturi alocate în ATI, ar trebuie să avem sub 50% grad de ocupare (...) Cazurile vor scădea în 3 săptămâni', a mai spus Rafila.
VIDEO
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost foarte critic cu foștii miniștri de la USR în privința transparenței acestora cu privire la PNRR.
Alexandru Rafila a fost foarte critic la adresa foștilor miniștrii ai Sănătății, cei de la USR, pe care i-a catalogat fără nicio ezitare ca fiind ”magicieni”, dar mai ales, ”făuritori de consultanță”, bani din credite pe care fiecare român va trebui să îi dea înapoi. În cadrul unei conferințe de presă, Rafila a afirmat că s-a lovit de o puternică lipsă de transparență în tot ceea ce a însemnat documentația PNRR, cu care, de altfel, s-a confruntat și interimarul Cseke Attila.
„Eu am lansat acest subiect în dezbatere publică pentru că e un subiect important, pentru ca oamenii din această țară să știe care e situația de a îmbunătăți condițiile medicale din bani care sunt parțial nerambursabili și parțial rambursabili”, a spus Alexandru Rafila, subliniind că nu a pronunțat niciun nume și nu a adus nicio acuză nimănui, dar au existat niște reacții virulente.
„Când am venit în Ministerul Sănătății, acest PNRR din punct de vedere al detaliilor tehnice nu exista. Domnul ministru Cseke nu l-a găsit decât cu foarte mare dificultate și a reușit să-l obțină de la MIPE sub forma unui stick”, a spus Rafila. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News