Maraton al vaccinării la Ploieşti, în weekend.
"Primăria municipiului Ploiești reamintește cetățenilor care vor să se imunizeze împotriva COVID-19, în cadrul campaniei de vaccinare organizată sub motto-ul 'Start către o viață normală', că o pot face începând de vineri, 14 mai 2021, ora 14.00 și până duminică, 16 mai, ora 20.00, pe stadionul Ilie Oană, programul activității derulându-se non-stop.
Reamintim, totodată, că 'Maratonul Vaccinării' va permite celor care doresc să se vaccineze să se adreseze, fără o programare prealabilă, doar cu actul de identitate, direct la punctele de vaccinare ce vor fi deschise în incinta stadionului.
Acțiunea, organizată de municipalitate, are ca scop eficientizarea procesului de vaccinare și creșterea gradului de imunizare împotriva COVID-19. Totodată, pentru buna desfășurare a 'Maratonului Vaccinării', Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a municipiului Ploiești a decis restricționarea căilor de acces rutier, aferente străzii Alexandru Vlahuță, dinspre strada Stadionului și strada Mihai Bravu, în zona stadionului Ilie Oana, începând cu data de 14.05.2021, ora 10.00 și până la data de 16.05.2021, ora 22.00.
De asemenea, în cursul acestei zile, a avut loc o întâlnire a nucleului local de coordonare a vaccinării împreună reprezentanții Poliției Naționale, Jandarmeriei și Poliției Locale pentru a pune la punct ultimele detalii legate de organizarea evenimentului. În acest context, s-a stabilit că intrarea la centrul de vaccinare de la stadionul “Ilie Oană” se va face de pe strada Alexandru Vlahuță, peluza I.
Menționăm că, în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile, persoanele care doresc să se imunizeze vor avea acces la spațiile de așteptare ce vor fi amenajate în incinta stadionului, respectiv sub peluza acestuia ori în tribune", transmite Primăria municipiului Ploieşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News