Israelul autorizează vaccinarea copiilor vulnerabili între 5 şi 11 ani. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății din această țară.
Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care riscă să sufere complicaţii grave din cauza COVID-19 vor putea fi vaccinaţi începând cu 1 august în Israel, au anunţat miercuri autorităţile sanitare, scrie Agerpres.
Într-un document publicat marţi, Ministerul israelian al Sănătăţii a dat undă verde pentru a vaccina copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care prezintă "un risc semnificativ de îmbolnăvire gravă sau de deces în urma infecţiei cu noul coronavirus".
"Este o autorizaţie specială şi fiecare vaccinare va fi studiată de la caz la caz", a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului. "Această autorizaţie intră în vigoare la 1 august", a adăugat el.
"Vaccinarea (tuturor) copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani nu este recomandată în acest stadiu", potrivit ministerului, care precizează că aceasta a fost rezervată celor mai vulnerabili copii.
Potrivit directivei ministerului, copiilor cu boli pulmonare cronice severe, imunosupresie severă, tulburări de dezvoltare neurologică, siclemie, insuficienţă cardiacă, hipertensiune pulmonară şi obezitate severă li se poate administra o doză de 0,1 ml de vaccin Pfizer, de trei ori mai mică decât doza standard.
Aproximativ 55% din populaţia israeliană a fost complet vaccinată datorită unei campanii masive lansate la sfârşitul lunii decembrie, în urma unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer.
Pfizer a livrat Israelului milioane de doze în schimbul unor date privind efectele vaccinării în această ţară de 9,3 milioane de locuitori, ale cărei baze de date medicale digitalizate permit realizarea rapidă de studii la scară largă.
La începutul lunii iunie, autorităţile israeliene au extins vaccinarea la persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.
Confruntat cu o creştere a numărului de infecţii în ultimele săptămâni, statul evreu a anunţat o revenire parţială la paşaportul de sănătate începând de joi.
Numai persoanele care sunt complet vaccinate, vindecate de COVID-19 sau care au un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte vor avea voie să intre într-un loc ce poate primi mai mult de 100 de persoane, în interior sau în exterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu