Vaccinarea anti-COVID-19 începe, duminică, la Cluj-Napoca, la Spitalul de Boli Infecțioase, iar primii cinci imunizați vor fi medici, doi dintre ei fiind managerul și directorul medical. Se vor vaccina șase persoane pe oră, la interval de zece minute, iar programul de vaccinare este de 12 ore pe zi.
Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, despre vaccinarea care va începe duminică, în jurul orei 09.00, că 90 de cadre medicale vor fi imunizate la începutul campaniei.
„În jurul orei 9.00, va debuta campania de vaccinare pentru aproximativ 90 dintre cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase, care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19. Vor fi 2 puncte de vaccinare situate la parter, în compartimentul de spitalizare de zi, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, 2 săli de triaj și un salon pentru urgențe (preterapie intensivă)”, a transmis prefectul.
Primele cinci persoane vaccinate vor fi dr. Violeta Briciu, director medical, dr. Vasile Morar, medic șef radiologie, dr. Mirela Flonta, medic șef Laborator analize medicale, dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie și Ioan Mureșan, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, notează Mediafax.
„Condițiile de păstrare ale vaccinului în spital sunt asigurate conform cerințelor producătorului, 2-8 grade C, fiind aduse direct de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino". Se vor vaccina 6 persoane/ora/punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcționare va fi de 12 ore pe zi. Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27-30 decembrie, 31 decembrie - a 5-a zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă”, mai spune prefectul Mircea Abrudean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News