Vaccinarea împotriva rujeolei va deveni obligatorie în şcolile din Germania începând din martie 2020, a decis miercuri Guvernul condus de Angela Merkel, relatează AFP.
În faţa recrudescenţei acestei afecţiuni, Guvernul a adoptat, miercuri, un text al ministrului Sănătăţii, Jens Spahn, care susţine vaccinarea obligatorie a copiilor înscrişi în unităţile şcolare, creşe sau grădiniţe. Obligaţia se va extinde la profesori şi educatori, precum şi la centrele de primire a refugiaţilor. Eforturile ce vizează creşterea acoperirii vaccinale contra maladiilor letale stagnează, a deplâns luni Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) care şi-a exprimat îngrijorarea în principal faţă de epidemia de rujeolă.
Anul trecut, 350.000 de cazuri de rujeolă au fost semnalate la nivel mondial, de peste două ori mai mult în comparaţie cu 2017. Primele cifre pentru anul 2019 nu sunt încurajatoare. Numărul cazurilor înregistrate la nivel mondial a crescut de patru ori în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă din 2018, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În ţările occidentale, activiştii anti-vaccinare susţin că există o asociere între vaccinul contra rujeolei şi autism. OMS a negat în mod repetat această teorie care, potrivit organizaţiei, se bazează pe un studiu falsificat. Asociaţia germană a pediatrilor a solicitat în primăvară introducerea obligaţiei vaccinării copiilor împotriva rujeolei şi a altor şapte maladii: rubeola, difteria, tetanos, poliomielită, tuse convulsivă, oreion şi varicelă, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu