Institutului German pentru Drepturile Omului (DIMR) precizează că obligativitatea vaccinării este compatibilă cu drepturile omului.
Introducerea obligativităţii generalizate de vaccinare împotriva COVID-19 este justificabilă dacă situaţia epidemiologică o cere şi doar dacă au fost epuizaţi toţi paşii necesari pentru a facilita accesul la imunizare în mod voluntar, a anunţat joi Institutului German pentru Drepturile Omului (DIMR), citat de EFE.
"Dacă în momentul luării deciziei au fost realizaţi aceşti paşi şi continuă să existe o variantă puternic contagioasă a coronavirusului, atunci obligativitatea vaccinării, ca ultim recurs, este admisibilă din punct de vedere al drepturilor omului", a declarat joi Beate Rudolf, directoarea DIMR.
Într-o conferinţă de presă organizată pentru a prezenta cel de-al şaselea raport privind situaţia drepturilor omului în Germania în perioada 1 iulie 2020 - 30 iunie 2021, directoarea DIMR a subliniat importanţa ca, înainte de orice obligativitate, să fie facilitat la maximum accesul la vaccinare din proprie voinţă.
Mai puţine îndoieli suscită obligativitatea de vaccinare a angajaţilor din centrele medicale şi stabilimentele pentru vârstnici, unde această măsură este "corectă" şi "justificată", deoarece este vorba despre "protejarea unor persoane deosebit de vulnerabile", a precizat ea.
Pe de altă parte, potrivit lui Beate Rudolf, statutul de "nevaccinat" al unei persoane nu poate fi un criteriu pentru a i se refuza internarea la terapie intensivă, chiar şi în condiţii de suprasaturare a acestor secţii medicale. "Toată lumea trebuie să aibă acces la îngrijire medicală la ATI", a spus ea.
Beate Rudolf s-a referit şi la acordarea de îngrijiri copiilor şi adolescenţilor în perioada de pandemie, având în vedere că statul german nu i-a considerat drept "'persoane cu drepturi depline care trebuie ascultate, ci mai degrabă promotori ai pandemiei".
"Nu au fost luaţi în seamă, nu au fost ascultaţi şi nu li s-a acordat dreptul de a participa la deciziile politice", a criticat directoarea DIMR, referindu-se mai ales la decizia Germaniei de a închide şcolile şi grădiniţele, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu